Patriarhul Daniel a donat 10.000 lei pentru protecţia voluntarilor care îi ajută pe cei afectaţi de pandemie - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1823vineri 23 iul 2021

Patriarhul Daniel a donat 10.000 lei pentru protecţia voluntarilor care îi ajută pe cei afectaţi de pandemie

de V.M. Luni, 30 martie 2020, 22:40
- a A+
Imagine
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a donat luni suma de 10.000 de lei pentru achiziţionarea de materiale de protecţie destinate voluntarilor care se implică, prin intermediul site-ului "Ajută cu bucurie", în sprijinirea persoanelor aflate în dificultate din cauza pandemiei de coronavirus.


Potrivit agenției Basilica.ro, citată de Agerpres, platforma a fost creată de Patriarhia Română şi Federaţia "Filantropia" şi este gândită ca un punct de întâlnire între cei aflaţi în situaţii vulnerabile şi cei care doresc să ajute.

"Prin acest gest, Patriarhul însuşi a pus în practică îndemnul lansat către credincioşi odată cu declararea stării de urgenţă în ţara noastră: "Să arătăm iubire şi solidaritate faţă de oamenii vârstnici, faţă de cei aflaţi în izolare sau în carantină, precum şi grijă deosebită pentru sănătatea celor din jurul nostru"", precizează sursa citată.

De la începutul epidemiei de coronavirus, atât Arhiepiscopia Bucureştilor, cât şi majoritatea eparhiilor din Patriarhia Română participă la lupta împotriva răspândirii acestei boli mai întâi prin rugăciune şi consiliere spirituală, apoi prin oferirea de spaţii pentru carantină, hrană celor izolaţi, sprijin divers pentru spitale în funcţie de necesităţi, mai scrie sursa citată.

Patriarhia Română colaborează cu instituţiile medicale pe mai multe planuri: în consilierea spirituală, campanii de donare de sânge, prevenţie şi educaţie pentru sănătate, donaţii de aparatură medicală, mobilier ş.a.


3890 de afisari



Hahaha
Orpheus [utilizator], Luni, 30 martie 2020, 22:50
+6/6
A donat cat?
Troll
titelu [utilizator], Luni, 30 martie 2020, 23:08
+5/5
Hmm, pe persoană fizică? Dar BOR, așa că instituție, nu donează nimic? Bună gluma asta.
inca 12 comentarii comenteaza