Numărul persoanelor care au murit în Italia din cauza coronavirusului a ajuns luni la 11.591, cu 812 noi decese înregistrate în ultimele 24 de ore, potrivit datelor difuzate de Agenția italiană pentru Protecţie Civilă și citate de Reuters.

Coronavirus ItaliaFoto: Profimedia Images

Cu toate acestea, numărul cazurilor noi de infectare a crescut în ultima zi cu doar 4.050, cea mai mică creștere din 17 martie încoace, numărul total al cazurilor de Covid-19 confirmate în peninsulă ajungând luni la 101.739 (față de 97.689 cu o zi în urmă).

Un număr de 5.217 cazuri au fost înregistrate duminică, iar sâmbătă 5.974.

Dintre toți cei inițial infectați la nivel național, 14.620 s-au recuperat complet în urma bolii. În același timp însă, 3.981 de pacienți sunt în stare gravă, la terapie intensivă.

Cel mai ridicat bilanț zilnic al deceselor în Italia de la declanșarea contagiunii în urmă cu cinci săptămâni a fost înregistrat vineri, când au murit 919 persoane. Sâmbătă au murit 889, iar duminică 756.

Italia are de departe cel mai mare număr de morți din întreaga lume, contabilizând peste o treime din numărul deceselor la nivel global.