Ultimul bilanț al cazurilor de coronavirus confirmate în România a ajuns la 1.815, a anunțat duminică seară secretarul de sat Raed Arafat.

Testare temperatura pentru Covid-19Foto: Profimedia Images

Potrivit lui Arafat, la ora 20.00 era confirmate 1.815 cazuri și 43 de decese.

De la apariția COVID în România, s-au vindecat 206 pacienți.

Conform lui Arafat, 770 de pacienți sunt internații în secții, iar 52 la terapie intensivă.

Datele anunțate duminică la ora 13.00 de Grupul de comunicare strategică indicau alte 308 noi cazuri de coronavirus confirmate în România, cu un bilanț al îmbolnăvirilor de 1.760. Este cel mai mare număr de cazuri înregistrat într-o zi de la apariția COVID-19 în țara noastră.

Numărul cazurilor de coronavirus în România va depăși pragul de 2.000, de la care se va intra în scenariul 4 al pandemiei, cel mai probabil luni, spunea președintele Societății de Microbiologie, Alexandru Rafila. El a precizat că autoritățile trebuie să fie pregătite pentru ca pacienții cu forme ușoare ale bolii să poată fi tratați acasă.

"Nu vreau să inducem o stare de panică, pentru că nu avem motive. Trebuie să ne comportăm în așa fel încât să limtăm transmiterea acestei boli. Cazurile noi care apar sunt într-un trend așteptat care va face ca mâine, cel mai probabil, să ajungem la depășirea acelei cifre de 2.000 de cazuri care este considerată pragul pentru nivelul 4 de alertă. S-ar putea întâmpla și marți, dar cred că mai probabil mâine. Este o situație pentru care trebuie să fim pregătiți ca spitalele să trateze pacienții cu forme mai grave și să ne gândim să tratăm acasă pacienții cu forme ușoare", a declarat, duminică, la Digi 24, medicul Alexandru Rafila.

Și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, aprecia că România va depăşi numărul de 2.000 de persoane infectate cu coronavirus şi va trece în scenariul 4 la începutul săptămânii viitoare. El a spus că în scenariul 4 pacienții cu simptome ușoare și medii vor fi tratați la domiciliu, pentru ca sistemul medical să poată face față situației.