Pe fondul incertitudinii aduse de criza COVID-19 și a tuturor influențelor sociale și economice implicite, dar și în funcție de durata acestei situații incerte, este de așteptat ca baza impozabilă a companiilor din întreaga lume, inclusiv din România, să se reducă considerabil. Cu precădere în acele industrii puternic afectate, reducerea profiturilor raportate de companiile românești angajate în tranzacții intra-grup va ridica o serie de provocări în zona prețurilor de transfer, care vor trebui atent gestionate în perioada imediat următoare.

Daniela Dinu, Livia Teodoru, Ana Maria StaicuFoto: Pwc Romania

Fără a face o analiză exhaustivă a acestora, prezentăm în continuare principalele arii de impact și aspectele cheie ce trebuie avute în vedere pentru fiecare dintre ele, cu mențiunea că acestea trebuie analizate în dinamica evoluției situației de ansamblu din viitorul apropiat.

Documentarea prețurilor de transfer

Este bine-cunoscut faptul că dosarele prețurilor de transfer sunt întocmite în mod uzual prin raportare la date financiare istorice. Având în vedere faptul că multe dintre sectoarele de activitate afectate de criza COVID-19 au înregistrat în perioadele anterioare evoluții economice stabile sau chiar salturi economice, argumentarea prețurilor de transfer utilizate în tranzacțiile intra-grup derulate în cursul anului 2020 va reprezenta, cu siguranță, o provocare. Strategiile de documentare abordate până la acest moment vor trebui reconfigurate, astfel încât să țină cont de recentele consecințe economice ale crizei COVID- 19.

Acest impact se va resimți cu precădere în cazul marilor contribuabili angajați în tranzacții intra-grup, dat fiind că începând cu anul 2016 (odată cu intrarea în vigoare a Ordinului nr. 442/2016), termenul de întocmire a dosarului pentru această categorie de contribuabili o reprezintă data depunerii declarației anuale de impozit pe profit. Cum la nivelul bazelor de date utilizate în cadrul analizelor de prețuri de transfer există un decalaj de timp al gradului de colectare a acestor informații, datele financiare aferente anului 2020 nu vor putea fi disponibile până la acel moment. În acest context, pregătirea analizelor de comparabilitate menite să testeze valoarea de piață a tranzacțiilor intra-grup va necesita o revizuire atentă a strategiilor de căutare utilizate, dar și potențiale modelări ale influențelor economice survenite spre exemplu la nivelul creanțelor, al îndatorărilor, etc.

De asemenea, ultimele săptămâni au fost marcate și de o serie de propuneri legislative menite să ajute companiile din România în a-și asigura lichiditățile necesare în această perioadă. Una dintre propunerile aduse a vizat prorogarea termenului de depunere a declarațiilor fiscale, măsură care însă nu a mai fost adoptată. Astfel, s-a menținut implicit și obligația de pregătire a documentației prețurilor de transfer pentru anii anteriori, cu respectarea termenelor și condițiilor prevăzute de legislația în vigoare.

În plus, nevoia sporită de atragere de venituri la bugetul de stat, ca urmare a deficitelor înregistrate în această perioadă, va conduce, cel mai probabil, la o intensificare a acțiunilor de control fiscal în perioada următoare. Astfel, va fi important ca atât contribuabilii afectați, dar și autoritățile fiscale să țină cont de toate aceste condiții neprevăzute până la acest moment și să existe o abordare adecvată și totodată echilibrată în gestionarea inspecțiilor fiscale.

Continuarea articolului poate fi citită pe blogul PwC România

Articol semnat de Daniela Dinu - Director PwC România, Livia Teodoru - Senior Manager PwC România și Ana Maria Staicu - Senior Associate PwC România