​”Tabloul economic global a început însă să se degradeze accelerat la mijlocul trimestrului I, iar incertitudinile au sporit substanțial, în condițiile creșterii rapide a impactului pandemiei de coronavirus. Membrii CA al BNR au apreciat în mod unanim că acest context reclamă și justifică o reacție imediată și hotărâtă a politicii monetare, în scopul atenuării impactului pandemiei de coronavirus, complementar măsurilor adoptate în domeniul sanitar și în cel fiscal-bugetar, având în vedere inclusiv spațiul relativ mai restrâns de care dispune politica fiscală pentru a aplica măsuri de sprijinire a firmelor și populației în actuala conjunctură”, se arată în minuta ședinței de urgență a CA din BNR, publicată vineri.

Mugur Isarescu, Guvernatorul Bancii NationaleFoto: BNR
  • Acestea au antrenat o deteriorare bruscă a sentimentului pe piața financiară internațională și creșterea la cote extreme a volatilității prețurilor tuturor claselor principale de active.
  • În contextul unui sell-off generalizat, inclusiv piețele de obligațiuni din economiile avansate au fost afectate episodic de tensiuni crescute și de scăderea lichidității, în timp ce piețele financiare din economiile emergente au suferit ieșiri substanțiale de capital. Totodată, cotațiile internaționale ale petrolului și prețurile altor materii prime au consemnat scăderi ample.
  • În aceste condiții, guverne din numeroase țări, precum și instituții și organisme europene și internaționale au inițiat/anunțat măsuri și programe de natură fiscal-bugetară cu caracter extraordinar, menite să atenueze impactul economic al pandemiei. Totodată, inclusiv pentru a calma turbulențele de pe piețele financiare, băncile centrale majore dar și cele din economiile emergente, inclusiv din regiune, au schimbat abrupt sau au accentuat cursul politicii monetare, adoptând, și în regim de urgență, măsuri de relaxare a conduitei acesteia și de ameliorare a condițiilor de finanțare a economiei.
  • Astfel, Federal Reserve a redus în doi pași, cu 150 de puncte de bază, intervalul țintă al federal funds rate, până la 0-0,25 la sută, a reinițiat cumpărări de active financiare și a sporit volumul lichidității injectate în sistemul financiar prin operațiuni reversibile, reducând totodată la zero rata rezervelor minime obligatorii. BCE a adoptat în cadrul a două ședințe măsuri vizând majorarea considerabilă a volumului achizițiilor de active financiare, suplimentarea operațiunilor de refinanțare pe termen mai lung și derularea operațiunilor țintite de refinanțare în condiții mai avantajoase.
  • În regiune, Banca Națională a Cehiei a redus rata dobânzii de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale și a decis creșterea preventivă a frecvenței operațiunilor repo destinate furnizării de lichiditate introduse și utilizate activ în criza financiară din 2008. Banca Națională a Poloniei a adoptat un set chiar mai amplu de măsuri. Pe lângă reducerea ratei dobânzii de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale și îngustarea complementară a amplitudinii coridorului ratelor dobânzilor la facilitățile permanente, acesta a vizat diminuarea ratei rezervelor minime obligatorii, derularea de operațiuni repo destinate furnizării de lichiditate instituțiilor de credit, efectuarea de cumpărări de obligațiuni de stat pe piața secundară, precum și refinanțarea creditelor noi acordate de instituțiile de credit sectorului nefinanciar.
  • În contextul exacerbării volatilității pe piața financiară internațională, principalele cotații ROBOR de pe piața monetară internă și-au întrerupt tendința ușor descrescătoare manifestată în primele două luni ale trimestrului I, consemnând apoi, în a doua decadă a lunii martie, o creștere relativ abruptă. La rândul lor, randamentele titlurilor de stat în lei au cunoscut ajustări ascendente semnificative, îndeosebi pe maturitățile mai lungi, inclusiv în condițiile deteriorării lichidității pe segmentul secundar al pieței – fenomen observat și în plan regional. Și cursul de schimb leu/euro s-a înscris la jumătatea lunii februarie pe o traiectorie crescătoare, considerabil mai temperată însă decât cea evidențiată în cazul ratelor de schimb ale celorlalte monede din regiune.
  • În același timp, evaluările preliminare realizate în contextul actual deosebit de fluid au arătat ca fiind posibilă continuarea scăderii ratei anuale a inflației în perspectivă apropiată, pe o traiectorie chiar ușor mai joasă decât cea prognozată în februarie, pe fondul declinului amplu al prețului petrolului. Totodată, oprirea accelerată a tot mai multe activități economice, începând cu a doua jumătate a lunii martie, în efortul de limitare a răspândirii epidemiei COVID-19, precum și restrângerea progresivă a cererii de consum făceau probabilă o frânare puternică a creșterii economice în trimestrul I, urmată de o contracție în termeni trimestriali, implicând o schimbare radicală de curs a economiei românești în primul semestru al anului. Pe deasupra, balanța riscurilor la adresa evaluărilor preliminare privind creșterea economică era puternic înclinată în sens descendent.
  • Membrii Consiliului au apreciat în mod unanim că acest context reclamă și justifică o reacție imediată și hotărâtă a politicii monetare, în scopul atenuării impactului economic al pandemiei de coronavirus, complementar măsurilor de primă linie adoptate în domeniul sanitar și în cel fiscal-bugetar, având în vedere inclusiv spațiul relativ mai restrâns de care dispune politica fiscală pentru a aplica măsuri de sprijinire a firmelor și populației în actuala conjunctură.
  • O reacție promptă și bine calibrată - inclusiv din perspectiva instrumentelor de politică monetară utilizate -, s-a considerat a fi necesară și pentru asigurarea și consolidarea lichidității în sistemul bancar, în vederea funcționării fluente a pieței monetare și a altor segmente ale pieței financiare, precum și a finanțării în bune condiții a economiei reale și a sectorului bugetar. Membrii Consiliului au convenit că adoptarea în actualul context a unui pachet consistent de măsuri de politică monetară este de natură să contribuie la redresarea rapidă a economiei ulterior contracției provocate de pandemia de coronavirus, implicit la asigurarea stabilității prețurilor pe termen mediu corespunzător țintei de inflație de 2,5 la sută ±1 punct procentual, în condiții de protejare a stabilității financiare.

În aceste condiții, Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate reducerea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,50 la sută, la 2,00 la sută, precum și îngustarea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la ±0,5 puncte procentuale de la ±1 punct procentual, implicând menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50 la sută și scăderea ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 2,50 la sută, de la 3,50 la sută. Totodată, Consiliul de administrație al BNR a hotărât în unanimitate efectuarea de operațiuni repo în vederea furnizării de lichiditate instituțiilor de credit, precum și cumpărarea de titluri de stat în lei de pe piața secundară.

În același timp, Consiliul de administrație al BNR a convenit ca în caz de nevoie și în funcție de evoluțiile specifice, să recurgă și la reducerea ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei, respectiv pentru cele în valută ale instituțiilor de credit.

Totodată, având în vedere gradul ridicat de incertitudine ce caracterizează evoluțiile economice și financiare, Consiliul de administrație al BNR a hotărât suspendarea calendarului ședințelor de politică monetară anunțat anterior, urmând ca acestea să aibă loc, pe o perioadă nedeterminată, ori de câte ori e nevoie.

La ședință au fost prezenți următorii membri: Mugur Isărescu, președinte al Consiliului de administrație și guvernator al Băncii Naționale a României; Florin Georgescu, vicepreședinte al Consiliului de administrație și prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României; Leonardo Badea, membru al Consiliului de administrație și viceguvernator al Băncii Naționale a României; Eugen Nicolăescu, membru al Consiliului de administrație și viceguvernator al Băncii Naționale a României; Csaba Bálint, membru al Consiliului de administrație; Gheorghe Gherghina, membru al Consiliului de administrație; Cristian Popa, membru al Consiliului de administrație; Dan-Radu Rușanu, membru al Consiliului de administrație; Virgiliu-Jorj Stoenescu, membru al Consiliului de administrație.