Turcia a anunțat, miercuri, că a demarat proceduri împotriva a 20 de saudiți, inclusiv doi apropiați ai prințului moștenitor Mohammed bin Salman, după o anchetă care durează de mai bine de un an privind uciderea editorialistului Jamal Khashoggi, notează La Libre Belgique, potrivit Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

Acesta, un colaborator al cotidianului „Washington Post" și un critic al regimului saudit după ce i-a fost apropiat, a fost ucis și corpul său a tăiat în bucăţi în octombrie 2018 la consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, unde ziaristul se dusese pentru a-şi recupera un document.

Acest omor a scufundat Arabia Saudită într-una dintre cele mai grave crize diplomatice și a afectat imaginea prințului moștenitor Mohammed bin Salman, cunoscut sub porecla „MBS”, care a fost desemnat de oficialii turci și americani ca fiind persoana care a comandat crima.

Miercuri, biroul procurorului general din Istanbul a anunțat, într-un comunicat, că ancheta turcă asupra cazului s-a încheiat și că a fost pregătit un rechizitoriu.

În acest act de acuzare, doi apropiaţi ai lui MBS, fostul consilier Saoud al-Qahtani și fostul număr doi al serviciilor de informații, generalul Ahmed al-Assiri, sunt identificaţi ca fiind cei care au ordonat asasinatul, potrivit aceleiași surse.

Ei sunt acuzați că au dispus „omorul premeditat cu intenția de a provoca suferință”.

În același document, alți 18 suspecți sunt acuzați că au luat parte la crimă. Cei 20 de suspecți sunt pasibili de închisoare pe viaţă.