România a primit acceptul Uniunii Europene de a achiziționa echipamente medicale, precum măști, costume de protecție pentru medici și ventilatoare, în limita a 10 milioane de euro, a declarat joi președintele Klaus Iohannis.

HotNews.roFoto: Hotnews

Iohannis a spus că România este primul stat membru UE care a primit acceptul Comisiei Europene de a începe procedurile de achiziție de materiale sanitare necesare pentru constituirea unei rezerve pe teritoriul țării noastre.

Într-o primă etapă, achiziția derulată de România, în numele Uniunii Europene, în limita sumei de 10 milioane de euro, va viza echipamente medicale de protecție - măști și costume individuale de protecție - și ventilatoare. Această procedură se desfășoară independent de achizițiile făcute direct de Comisie, dar atunci când aceste materiale vor fi disponibile, va putea și România să solicite o parte din această rezerva strategică a UE, a afirmat șeful statului.

Iohannis va participa, de la ora 17.00, la o videoconferință cu membrii Consiliului European, pentru a stabili măsurile în criza provocată de pandemia COVID-19.

El a spus că la nivelul Uniunii, prin Comisia Europeană, au fost începute proceduri de achiziții în comun de echipamente și dispozitive medicale necesare gestionării epidemiei. Este vorba de mănuși, echipamente de protecție, ventilatoare și echipamente de laborator.

"Având în vedere că situația s-a deteriorat rapid și în țara noastră în ultimele zile, a devenit crucială dezvoltarea urgentă a procedurilor de achiziții comune ale Uniunii lansate pentru echipamente medicale. Este important ca aceste proceduri să fie finalizate cât mai repede cu putință, pentru ca statele membre interesate, adică și noi, și România, să poată intra rapid în posesia acestor produse.

De asemenea, la nivel european s-a decis, în baza unui proiect aprobat în timpul Președinției noastre la Consiliul Uniunii Europene, constituirea unei rezerve strategice de echipamente medicale, în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă, un mecanism european destinat prevenirii, pregătirii și reacției Uniunii Europene la diferite crize și dezastre, cum este epidemia cu care ne confruntăm", a afirmat Iohannis.

El a mai spus că le va transmite liderilor europeni și că este nevoie de lanțuri de aprovizionare funcționale pentru a asigura accesul adecvat al cetățenilor la bunurile esențiale, iar pentru aceasta trebuie eliminate barierele din lanțurile de aprovizionare și evitarea apariției altor blocaje.

"Un alt aspect pe care îl voi menționa se referă la repatrierea cetățenilor români aflați în prezent fie în afara Uniunii, fie în state membre și care, din motive obiective, doresc să revină în România. Este importantă cooperarea tuturor pentru a putea permite revenirea cetățenilor europeni în țările lor de origine, mai ales în condițiile în care multe state au impus restricții de circulație. Cea mai vulnerabilă categorie continuă să fie lucrătorii noștri mobili, în special lucrătorii detașați și cei sezonieri. Noi facem tot posibilul pentru a le asigura întoarcerea în siguranță acasă. Cu toate acestea, nu este o sarcină ușoară, având în vedere numărul totuși semnificativ de cetățeni și restricțiile impuse peste tot în Europa", a adăugat Iohannis.