Alexandru Rafila: Succesorul lui Costache la Ministerul Sănătății să aibă o echipă cu atribuții clare / Tehnic, nu e posibilă testarea în masă a bucureștenilor - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3637luni 30 mar 2020

Alexandru Rafila: Succesorul lui Costache la Ministerul Sănătății să aibă o echipă cu atribuții clare / Tehnic, nu e posibilă testarea în masă a bucureștenilor

de Redactia Joi, 26 martie 2020, 10:46
- a A+
Imagine
Președintele Societății de Microbiologie, medicul Alexandru Rafila, spune că ar fi normal ca succesorul lui Victor Costache la Ministerul Sănătății să aibă o echipă cu atribuții clare și cu o comunicare clară între membrii echipei și în teritoriu. Despre anunțul lui Costache privind testarea tuturor bucureștenilor, Rafila afirmă că din punct de vedere tehnic nu este posibil. "Nu știu dacă ar fi vreun beneficiu".



"Nu cunosc acest proiect (anunțat de Victor Costache privind testarea în masă - n.r.) ca să fac comentarii. Din punct de vedere tehnic nu este posibil. Și nu cred că este util pentru că dacă eu testez la un anumit moment nu înseamnă că nu se va îmbolnăvi în perioada imediat următoare. Această testare nu știu dacă ar avea vreun beneficiu", a declarat Rafila joi, la Digi 24.

Întrebat despre demisia lui Victor Costache, Alexandru Rafila a spus că ar fi normal ca succesorul lui Victor Costache la Ministerul Sănătății să aibă o echipă cu atribuții clare și cu o comunicare clară între membrii echipei și în teritoriu.

El mai afirmă că va fi greu de gestionat criza COVID "dacă nu reușim să facem functionale DSP-urile" și că ar trebui acordată o mai mare importanță Institutului Național de Sănătate publică, unde sunt oameni pregătiți.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, și-a anunțat demisia joi dimineață, iar premierul
Ludovic Orban a anunțat că îi va propune președintelui Iohannis numirea secretarului de stat Nelu Tătaru.


7684 de afisari


tehnic, imposibil! practic, posibil!
Zett [utilizator], Joi, 26 martie 2020, 11:14
+3/7
vezi coreea de sud.
preventie:
testare in masa, rezultate optime pe masura.
diferente
Wheelwright [utilizator], Joi, 26 martie 2020, 11:51
+1/1
Coreea de Sud a testat in masa, dar stii cat?
6700 testari la 1000000 locuitori.
Trebuie testati toti care lucreaza in spitale, cel putin saptamanal, pacientii care intra in spitale trebuie testati, la fel cei ce ne opresc pe strada sa ne verifice actele. Toti din carantina, apoi cei din izolare.
Dar ce rost are sa pierzi vremea sa testezi mii de oameni care nu sunt infectati.
Declaratia aberanta a lui Costache de ieri l-a costat "demisia". Cred ca si-a luat injuraturi la greu de la colegi.
inca 5 comentarii comenteaza
Cookie Settings