Peste o oră și jumătate, astăzi, după amiază, lângă Vintilă Mihăilescu vor fi cinci oameni dragi, un preot ș-un cântăreț. Mă înfioară singurătatea asta a lui Vintilă. Articolul meu de acum se vrea o însoțire, o plângere a lui Vintilă Mihăilescu, o însoțire a lui către cele eterne. E atât de frig pe coronavirusul ăsta! Să fim virtual împreună, să alinăm durerea celor cinci aleși, să nu-l uităm pe Vintilă, copleșiți de durerea noastră. Or fi instrumentele virtuale reci, automate, dar arătați că sunteți oameni. Gândiți-vă la 1 și jumătate la Vintilă. Vărsați o lacrimă, aprindeți o lumânare, amintiți-vă chipul lui. Este pentru “marele profesor și uriașul prieten”.
Astăzi, la ora 1 și jumătate după amiază, lângă Vintilă Mihăilescu vor fi cinci, un preot ș-un dascăl. Cei mai aleși dintre pământeni. Astea-s regulile de pandemie. Moartea sa de acum câteva zile a trezit sufletele și lumile. Astea-s regulile oamenilor. Ești mort, se spune, doar atunci când și ultimul om care te știa-cunoștea a murit. Ori, din punctul ăsta de vedere, este infinit numărul celor care-i păstrează memoria vie.
Există o castă a studenților lui Vintilă răspândită care încotro pe toate continentele.
Vintilă Mihâilescu i-a mutat din loc. I-a făcut aventurieri, cuceritori. I-a făcut să nu-și mai încapă în piele. Căci antropologia asta a lui Vintilă nu era o știință abstractă, ci un fel fundamental de a face din stafii oameni. De a sări pârleazul, nu?
Există admiratori care înțelegeau ce le spunea Vintilă. De la țuică la etnogeneză.
Vintilă avea vorbele cu el și-l explica pe Mauss și ultimului șoarece din România.
Există, apoi, un omenet pe care nu l-a disprețuit niciodată. Oameni pe care i-a studiat, oameni cu care a pierdut vremea. Ca antropolog nu putea altfel. Și de aceea casta lui de studenți a vrut să se facă în viață cu toții Vintilă, iar admiratorii s-au încântat-fanatizat de acest Mihăilescu.
“Distanțarea socială” care ne vindecă astăzi, pe coronavirus, e greu de închipuit pentru Vintilă. Vintilă se băga în sufletul tău și te rătăcea. Era atât de simplu ca-ntr-unul din cântecele preferate de Vintilă:
Georges Brassens - Une jolie fleur
Plângeți, deci, am pierdut ceva din simplitatea aceasta a înțelegerii lumii. El a avut un curaj nebun și și-a explicat inexplicabilul, răul: boala și moartea. Noi, uite, habar n-avem de moartea care ne-nconjoară.
Cine a coborât în Infernul personal, în infernul bolii? Doar el, Vintilă Mihăilescu. El este printre singurii care ne-ar fi explicat lumea ce va veni după Apocalipsa COVID 19.
Ne-ar fi reamintit, practic, pașii acestui dans care va să fie.
Este o minciună că nu poți dansa fără să știi pașii. Vintilă Mihăilescu a spus-o fiecărui student de-al lui.
Mergi în teren! Vezi cu ochii tăi! N-ai văzut ce trebuie! Nu disprețui! Bucură-te cu ce ai obținut! Acum, după ce te-am dez-orbit, scrie cum știi.
Dragă Vintilă,
Poate avem și noi o problemă. Ești mai presus de noi tocmai acum, ce coincidență, când lumea toată a deraiat. Dar ăsta-i stilul tău. În orice fundătură ne duceai la practică sau în lecție, întrebai: “Vă place unde v-am adus?” Și de data asta va fi ca la practică, nu? Da, ți-o spunem în față: "Vintilă nu ne place, nu vezi mizeria, nu vezi lipsa de speranță?"
Dar tu, tragi din țigară, zâmbești și spui:
Copii, o să iasă o cercetare despre om cum alta nu-i. Hai, la treabă! Acum se vede ce-ați băgat la cap.
Dragă Vintilă,
Și oricât de rău ne este, iar și iar ne vei scoate din sărite. Până când fiecare dintre noi va dansa după cum l-a dus capul.
Articol inspirat de:
Viorel Moțoc, “Cațavencii”:
“A plecat dintre noi marele profesor și uriașul prieten Vintilă Mihăilescu. Antropolog atît de fin, a sesizat, ca de obicei, esența: chiar nu mai avea ce face în lumea noastră de oameni atît de îndepărtați unul de celălalt. S-a dus să stea de vorbă și să încerce experiența întîlnirii cu Ceilalți, oamenii de Dincolo. Dumnezeu să te odihnească, Vintilă Mihăilescu!”
0
8
