Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu a postat luni, pe pagina sa de socializare un nou proiect de lege care prevede o serie de măsuri privind facilități fiscale pentru companii și angajații acestora. Inițiativa legsilativă prevede printre altele amânarea pentru 3 luni a plății CAS și CASS pentru firmele care își păstrează angajații și îi lasă libertatea angajatorului să modifice cuantumul indemnizației în această perioadă. Ciolacu anunță că proiectul este elaborat împreună cu cei de la PRO România și ALDE și urmează să fie depus în Parlament în următoarea perioadă.

HotNews.roFoto: Hotnews

Inițiativa legislativă propune:

  • (1) La cererea contribuabilului, operator economic, se amână la plată contribuțiile de asigurări sociale aferente veniturilor din salarii și veniturilor asimilate salariilor, așa cum sunt definite la art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie 2020.
  • (2) La cererea contribuabilului operator economic, plata contribuției de asigurări sociale pentru aceste 3 luni se va face eșalonat, în următoarele șase luni ulterioare încetării facilității instituite la lit. a), în proporție de 50% din volumul total scadent.
  • (3) Facilitățile prevăzute la alin. 1 si 2 se acordă sub condiția păstrării valabilității contractelor de muncă existente la data de 1 martie 2020 pentru o perioadă de 9 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. (UPDATE Nota Aliniatul 3 prevede menținerea contractului de muncă dar nu obligă angajatorul să-i mențină angajatului și cuantumul indemnizației )
  • (4) Pe perioada acordării facilităților de la alin. 1 si 2, salariații beneficiază de vechime în muncă, iar contribuțiile sociale obligatorii vor fi completate de la bugetul de stat.
  • Art. 2. La cererea contribuabilului, operator economic ,se amână la plată contribuția asiguratorie pentru muncă aferentă veniturilor din salarii și veniturilor asimilate salariilor, așa cum sunt definite la art. 219 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie 2020.
  • Art. 3.
  • (1) La cererea beneficiarului, persoane fizice și operatori economici, se amâna la plată, pentru o perioada de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, plata serviciilor de utilități (apa, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice si de internet, cablu TV) pentru toți beneficiarii de astfel de servicii de pe teritoriul României.
  • (2) La expirarea perioadei de trei luni menționate la alin. (1), beneficiarii de servicii de utilități vor plăti sumele scadente, eșalonat, pe o perioadă de 12 luni de la expirarea perioadei, fără a li se percepe dobânzi și penalități de întârziere.
  • (3) Furnizorii de servicii de utilități vor eșalona debitele restante fără a depăși raportul de 1/12 pe lună.

Proiectul de lege este semnat de liderii celor trei formațiuni politice Marcel Ciolacu, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu și urmează să fie depus în cursul zilei de luni la Parlament.