Procedura insolvenței cu toate mecanismele și actorii implicați în aceasta, reprezintă plămânul artificial al oricărei societăți intrate în insolvență. Acesta este și motivul pentru care dosarele de insolvență nu pot fi suspendate, dialogul continuu dintre instanță, practician și creditori fiind nu doar necesar ci și obligatoriu.
Cu toate acestea, situația excepțională pe care o traversăm are implicații și asupra procedurilor de insolvență deja deschise, precum și asupra celor care ar fi trebuit să se deschidă ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale.
La 16 martie 2020, a fost publicat în Monitorul Oficial Decretul 195/2020 al Președintelui României privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României (“Decretul”) ca urmare a crizei generate de SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de ţări. Astfel, România se alătură țărilor din Europa care au adoptat măsuri socio-economice excepționale de instituire a stării de urgență precum Italia, Spania, Ungaria, Slovacia, Cehia, Bulgaria sau Finlanda.
Ca măsura excepțională, conform Decretului, judecarea tuturor litigiilor care nu sunt considerate urgente se suspendă de drept, fără a fi necesară intervenţia părţilor.
Decretul instituie totodată regula neînceperii sau a suspendării, după caz, a termenelor de prescripţie și decădere. Astfel, termenele de prescripţie vor începe sau vor continua să curgă doar după încetarea stării de urgenţă.
Cu titlu preliminar, considerăm oportun a preciza că în opinia noastră, ceea ce se suspendă într-o procedură de insolvență este doar judecarea dosarului, fiind suspendată participarea la termenele de judecată, însă procedura continuă, aceasta neputând fi suspendată.
În acest context, este oportun să analizăm unele dintre efectele suspendării termenelor de prescripție și decădere prevăzute de Legea insolvenței nr. 85/2014, având în vedere că tot mai multe companii se simt amenințate de probleme financiare, dobânzile și penalitățile continuă să curgă, costurile cu salariații trebuie suportate, iar ratele la credite achitate.
1. Mai are debitorul obligația să își ceară deschiderea propriei insolvențe?
Potrivit Legii insolvenței debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere de deschidere a procedurii, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență, luându-se în considerare la stabilirea stării de insolvență valoarea prag de 40.000 lei a datoriilor scadente și exigibile, pentru creanță de altă natură decât cele salariale.
Astfel, având în vedere suspendarea oricăror termene de prescripție sau decădere, debitorii care nu înregistrează încă datorii scadente mai mari de 40.000 lei pe o perioadă mai lungă de 30 de zile nu mai sunt obligați să își ceară deschiderea procedurii insolvenței.
În schimb, pentru debitorii față de care termenul de 30 de zile era deja împlinit la momentul publicării Decretului din 16 martie 2020, obligația de a înregistra cererea pare să subziste, chiar dacă depunerea și soluționarea acesteia vor avea loc un moment ulterior, respectiv după încetarea stării de urgență.
Măsuri de protejare a companiilor și de flexibilizare a condițiilor de intrare în insolvență au fost adoptate în Germania, care a amânat până în septembrie 2020 obligația de declarare a procedurii insolvenței în termen de 3 săptămâni de la aparația stării de insolvabilitate.
2. Când poate creditorul să ceară deschiderea procedurii insolvenței?
Creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței este creditorul a cărui creanță asupra patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile. În cazul în care termenul de 60 zile nu s-a împlinit deja, termenul se suspendă, astfel încât nici dreptul creditorului de a solicita deschiderea procedurii insolvenței nu se mai naște. Termenul va continua în schimb să curgă după încetarea stării de urgență.
În cazul în care termenul s-a împlinit iar toate condițiile sunt îndeplinite, deși cererea de deschidere a procedurii insolvenței nu va putea fi soluționată de instanța de judecată având în vedere prevederile Decretului care arată că doar cauzele urgente vor fi soluționate pe perioada stării de urgență, totuși dreptul creditorului de a solicita deschiderea procedurii s-a născut. Astfel, creditorul va putea introduce cererea, iar cauza să fie soluționată după încetarea stării de urgență.
3. Care este soarta creanțelor curente și consecința neachitării acestora?
Potrivit art. 143 alin. (3) din Legea insolvenței, ”Titularul unei creanțe curente, certă, lichidă și exigibilă mai veche de 60 de zile și un cuantum peste valoarea-prag, poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligațiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment.”
Având în vedere măsura de suspendare a tuturor termenelor, creditorii creanțelor curente nu mai pot solicita trecerea la faliment în cazul creanțelor care nu sunt mai vechi de 60 de zile, decât după încetarea stării de urgență și continuarea curgerii termenului până la împlinirea intervalului menționat de lege.
Totodată, starea de urgență existentă la data la care ar fi trebuit să înceapă curgerea termenului de 60 de zile amână începutul termenului până la data încetării stării de urgență.
4. Ar putea fi oprită procedura de executare silită derulată în cadrul insolvenței?
Potrivit Decretului, procedurile de executare silită pot continua numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență, în scopul ocrotirii drepturilor la viață și la integritate fizică ale participanților la executarea silită.
Aceste hotărâri ale Consițiului Național privind Situațiile de Urgență vizează măsurile de protecție ce urmează a fi adoptate pe tot teritoriul țării în vederea prevenerii răspândirii infecției Coronavirus, iar în ceea ce privește executările silite trebuie avute în vedere aspecte precum limita persoanelor care pot participa la licitația publică, obligația de dezinfectare a spațiilior în care se derulează licitația precum și alte măsuri similare de protecție.
Ca atare, de principiu pot continua valorificările bunurilor societății aflate în insolvență, însă în cazul licitațiilor publice acestea ar putea fi suspendate dacă numărul participanților depășește 50 de persoane, iar locația nu prezintă garanții suficiente că au fost respectate normele de protecție sanitară.
5. Ce se întâmplă cu termenele de prescripție/decădere prevăzute de Legea insolvenței care se împlineau pe 16 martie 2020?
Termenele care s-au împlinit pe 16 martie 2020 pentru care obligația de a întreprinde o anumită măsura procesuală trebuie realizată în data de 16 martie 2020 se prorogă până în prima zi după încetarea stării de urgență.
Avem în vedere în acest sens faptul că având în vedere că Decretul Președintelui României a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 16 martie 2020, iar acesta produce efecte imediate erga omnes, atunci nici împlinirea termenelor de prescripție sau decădere pentru care ultima zi era 16 martie 2020 nu mai are loc.
Concluzie
Situațiile excepționale reclamă măsuri excepționale, astfel încât suspendarea termenelor de precripție și decădere apare ca fiind o decizie necesară în contextul economic-social actual. În ceea ce privește impactul asupra Legii insolvenței, dată fiind posibilitatea interpretării neuniforme a dispozițiilor Decretului, dar și având în vedere riscul destul de ridicat ca în perioada următoare să aibă loc un val impresionant de insolvențe, de lege ferenda - similar ca legiuitorul din Germania - ar fi recomandat ca autoritățile să reglementeze specific cadrul aplicabil insolvențelor - astfel încât să relaxeze pentru companiile deja aflate în probleme financiare, obligația de a-și declara propria stare de insolvență în lunile ce urmează.
Un articol semnat de Loredana Cristea ( associate), Razvan Ionescu (senior associate) - Filip & Company
