Reprezentanții medicilor rezidenți din România solicită ministrului Sănătății să crească măsurile de protecție a personalul medical implicat în mobilizarea națională împotriva COVID-19. "Este nevoie de măști, mănuși, de substanțe dezinfectante, substanțe biocide, și de costume de protecție. Un medic care nu are suficiente metode de protecție asigurate în interacțiunea cu pacientul poate fi un vector de transmitere mult mai grav decât o persoană din populația generală", a declarat, pentru RFI, dr. Ioan Mirea, președintele Societății Multidisciplinare a Medicilor Rezidenți.

HotNews.roFoto: Hotnews

“În majoritatea spitalelor, medicii rezidenți sunt responsabili de triaj, reprezentând prima linie de interacțiune cu pacienții. Ei sunt supuși celor mai mari riscuri de infecție. În cazul în care medicii nu sunt suficient de bine protejați în fața noii infecții, riscurile de a îmbolnăvi alte persoane, în special pacienți cu multiple comorbidități, sunt foarte mari. “, a declarat la RFI, dr. Ioan Mirea, președintele Societății Multidisciplinare a Medicilor Rezidenți. Este nevoie de materiale de protecție, substanțe biocide și de echipamente medicale, dar și de protocoale și metodologii dedicate, în toate unitățile sanitare, pentru pacienții infectați, mai spune medicul.

În solicitarea transmisă Ministerului Sănătății, Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți din România (SMMR) cere alocarea de fonduri suplimentare pentru achiziționarea de materiale de protecție și substanțe biocide precum și echipamente medicale și medicamente necesare pentru tratarea pacienților diagnosticați cu COVID-19, în funcție de gravitatea manifestărilor. De asemenea, se solicită implementarea de protocoale și metodologii dedicate, în toate unitățile sanitare, pentru managementul corespunzător al pacienților, în special în contextul utilizării eficiente a resurselor disponibile.

"Este necesar ca în aceste zone în care există interacțiunea directă dintre interiorul și exteriorul spitalului să existe măsuri de siguranță, nu numai pentru medicii rezidenți, ci pentru întreg personalul medical. (...) În momentul de față, sunt spitale care dispun de aceste materiale și echipamente, cu stocuri limitate....Sunt spitale unde medicii vin cu aceste materiale consumabile de pe secțiile lor, în camerele de triaj. Unii dintre ei poate achiziționează din bani personali aceste materiale", a precizat dr. Ioan Mirea.

Citește restul articolului pe rfi.ro