JURNAL anti-COVID 19, stare de urgență - ziua întâi: depresie, anxietate, poveste vindecătoare. SCRIE și tu în jurnal! - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,4674sâmbătă 04 apr 2020

JURNAL anti-COVID 19, stare de urgență - ziua întâi: depresie, anxietate, poveste vindecătoare. SCRIE și tu în jurnal!

de Eugen Istodor Duminică, 15 martie 2020, 13:13
- a A+
Imagine
Depresia e prima, adică ce fac eu cu mine? Eram activ, acum nu mă mai sună nimeni, nu mai am contracte și puținul pe care-l am de făcut de acasă, îl termin repede. În căderea ei, depresia găsește anxietatea. Adică, dacă continui așa, “te dai cu capul de pereți". Anxietatea îți găsește o treabă: statul pe net, statul la TV, “la curent" cu pandemia. Câți s-au mai infectat, câți au murit, ce leacuri mai sunt, când se va termina. Dar nicio salvare reală nu este în priza asta directă cu pandemia.



Mintea astfel deformată nu găsește în “spălatul pe mâini", “statul acasă" leacuri, nu? Și depresia, și anxietatea se instalează prin repetiție nu zilnică, ci fiecare breaking news. Totuși, ce-i de făcut? Știm că poveștile și scrisul vindecă. Eu voi scrie în JURNAL, scrie și TU aici ce stări ai, ce gânduri ai, ce lucruri faci prin casă. Împărtășim experiențele de acasă. Unim bulele virtuale. Compunem o poveste care să ne vindece. Ținem jurnalul anti-COVID 19. Scrie și tu. Scrie și povestește.

Ne ținem "de urât". Asta facem. Facem o chestie unică, mai ales pentru după pandemie. Ne notăm stările, refugiile, gândurile, anxietățile. Mi-a venit ideea asta dintr-o carte, de acum câteva sute de ani "Decameronul". LINK AICI În carte, se spune că oameni de tot felul se izolaseră de frica bolii incurabile și își spuneau întâmplările vieții. Doar că noi nu putem sta împreună, nu? dar putem scrie virtual. Vă propun să facem JURNALUL COVID-19. da, un Decameron al lui 2020.

Duminica 15 martie, ora 11, București.
Bate vântul. Turbat. Praful se ridică în aer. Împreună cu el, COVID-ul. Asta-nseamnă că afară COVID-ul 19 se răspândește nemilos. Stau în casă. Spinarea mi s-a cocoșat de cărat alimente și stat tolănit în fotoliu după agățat știri. Caut speranță și speranța de final apropiat nu este. De mâine este STARE DE URGENȚĂ. Cu cât vâd mai multe știri cu atât intru în depresie.

COVID-ul 19 are un mare atu: are timp, dacă are timp, e ca omul bătrân: are răbdare, tact. Speculează toate carențele noastre de comportament.

Stau la televizor și număr morții lumii ăsteia până ieri fericite. Da, trebuie să mă uit la tv, sau pe net. Dar dacă de mâine, gata, mă uit după informații 1 dată- de două ori pe zi. Dimineața și seara. Da, uite o decizie bună. Este un exercițiu care îmi ocupă mintea. Să nu fiu în priză, să fiu atent la cum ocolesc statul ore la vânat de știri.

Da, trebuie să ignor și grupurile de uațap. de feisbuk, de insta. Nimic mai mult decât o dată pe zi. Chiar și glumele de acolo mă ispitesc să mă întreb ce mai face COVID-19, acest indi-VID care mă aruncă-n VID. Închid tehnologia. O folosesc la minim.

Stau cu capul meu.
Primul gând e tot unul vechi. Coronavirusul a omorât bătrâni în Milano. Oameni cu suferințe în lume. Îmi spun că eu nu, nu, nu, nu pățesc. Apoi, mi-e gândul și la chestia aia care m-a durut acum vreun an, și la dintele care mi se clatină și nu l-am reparat la timp.

Dacă astea toate mă atacă acum?
Și mintea încearcă să tragă cortina peste astfel de alunecări, de defecte. Alții sunt și mai și, îmi spun. Să mă duc acum la Spital ar fi culmea. Nu, nu, nu asta nu fac.

Am rezolvat asta. Și după aia gândul o ia iar razna.

Deci COVID-19 a lovit în pădure bătrână. Fac asociații cu creierul meu, ce să fac? Unde era această imagine? Unde? Unde? Caut prin cap. Miesteatâtdefamiliară imaginea, formularea. Zic, hai pe google și mă îngrozesc. Dau căutare “moarte coasă pădure bătrână" și mi se dau știri despre bătrâne abandonate în pădure. Este clar că felul în care este așezată lumea virtuală mă anxiază și mai tare.

Cultura mea nu e cultura "depenet". Asta mă înspăimântă. Clar. Nu pot ieși din cercul vicios. Bada, cuvântul salvator este "basm". În basm am auzit formula asta.

Și caut “basm moarte pădure bătrână".

Basmul vindecă, povestea, povestea. Nu zvonul. Mă refugiez în poveste. Poveste. Basm. E pe măsura minții mele, ficționare. Așa mă vindec eu cu basme, nu? Și basmul și zvonul au același izvor al creației lor: nevoia de certitudini. Nevoia de explicație imediată. Basmul nu este zvon, însă. Știm că basmul este ficțiune, adică este o născocire cu semne clare: balauri, zmei, zâne, Ilene Cosânzene, Făți Frumoși. Zvonul vrea să ia locul realității. Nu are indici că ar fi născocire. Concurează adevărul și vrea să-i ia locul. Deci, basm, poveste, nu zvon, da?

Deci, dau pe net de Dicționarul de simboluri, adică dicționarul de semne că un basm este un basm

Și aici uite găsesc o groază de basme în care moartea este personalizată ca fiind cu coasa și tăind pădurea bătrână, adică simbolul oamenilor în vârstă. E ca la Milano, nu?

Dar, ce să spun, mintea ca orice minte mi se smulge dintr-un așa peisaj morbid și iată-mă în basmul preferat. Îmi folosesc memoria acum. Folosirea memoriei antiCOVID 19. Știu pe dinafară finalul din “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte".

Doamne ce lume fericită este a lui Făt Frumos! Fericirealui? Uite-o pe a mea, Hypermarket, mall, exotisme, călătorii, vorbe dulci, mașini cu cai putere. Și deodată pedeapsa pentru fericirea asta.

Dorul lui Făt Frumos? COVID-ul 19 pentru mine.

Și știți ce pățește Făt Frumos?

REPET exercițiul de până acum:

Analogii între realitate și ficțiune, despărțirea de zvpnuri, căutarea poveștilor care te-au făcut om mare. acum e momentul: Folosește-ți memoria, da! Uite cum îmi amintesc eu finalul din "Tinerețe":

“Căutând, ridicându-şi pleoapele ochilor cu mâinile şi abia umblând, nu găsi decât un tron odorogit; îl deschise, dară în el nimic nu găsi, doar un glas slăbănogit îi zise: – Bine ai venit, că de mai întârziai, şi eu mă prăpădeam. O palmă îi trase Moartea lui, care se uscase de se făcuse cârlig, şi Făt Frumos căzu mort, şi îndată se şi făcu ţărână."

Doamne, iar moartea. În prima zi m-am învârtit în cerc. așa se întâmplă. Nu este panică, omule. Îmi revin cuvintele: stare de urgență, pandemie.

Trebuie să ies cu mintea mea din aceste căutări. Poate mâine.
În casă se aude la TV: gata cu NUROFENUL! Nu luați nurofen! Nurofenul ascunde simptomele. Nurofenul mai rău face. CAUT, uite linkul, uite info . BUN, noi cei care nu avem nevoie ca de aer de cortizon, antiinflamatorii, noi nu trebuie să luăm nurofene peste nurofene că astea ascund simptomele. Dar, uite, uite cât de greu este să ai nuanțe...

Plecasem în basme, nu? Uite unde am ajuns. La Nurofen. Trebuie iar să-mi vindec mintea. Să mă desprind.

Tu ce faci în prima zi de stare de urgență, pandemie? SCRIE ÎN JURNAL gânduri, stări, panici, povești. Vindecă.


11594 de afisari


TE rog eu -..nu mai scrie!
Fox [anonim], Duminică, 15 martie 2020, 13:19
+11/23
Cu toata stima Istodore..nu mai scrie in zona publica!
ce fac eu de coronavirus
vic [anonim], Duminică, 15 martie 2020, 13:25
+7/7
re-citesc jurnale vechi.
ah, ce bine le mai zic citeodata. prin 2003 eram soda caustica, acum m-am blegit.

nu ma uit la tv decit la seriale politiste, dar mi-ar prinde bine niște filme cu mafioți.ura sadea. căci nu e vorba de dragoste in vremea coronavirusului.
inca 14 comentarii comenteaza
Cookie Settings