Pe măsură ce teama de coronavirus devine tot mai acută în rândul oamenilor de pretutindeni, vedetele nu fac excepţie şi iau măsuri preventive împotriva infecţiei cu 2019-nCoV, potrivit Variety.

HotNews.roFoto: Hotnews

Modelul internaţional Naomi Campbell, cunoscută pentru „războiul” declarat microbilor, a fost fotografiată în aeroportul din Los Angeles, purtând un costum de protecţie sub o capă elegantă, precum şi o mască N95, în ton cu „estetica” dictată de coronavirus, potrivit Mediafax.

Campbell, în vârstă de 49 de ani, nu a uitat să îşi protejeze nici mâinile, purtând mănuşi roz, din latex.

„Nu mă interesează ce spun oamenii. Este sănătatea mea în joc şi voi lua toate măsurile pe care le consider necesare”, a spus modelul. „Oriunde te-ai afla, cu atât mai mult într-un avion, oamenii tuşesc şi strănută. Având în vedere cât de mult călătoresc, m-aş expune la riscuri însemnate dacă nu aş avea grijă să îmi respect rutina.”

Campbell a explicat care sunt etapele de la care nu se abate atunci când porneşte la drum într-un videoclip postat pe YouTube.