Întrucât posibilitatea utilizării mijloacelor de supraveghere video pentru îndeplinirea intereselor legitime reprezintă una dintre provocările la care trebuie sa răspundă operatorii de date atunci când prelucrează date cu caracter personal prin intermediul acestora, analizarea existenței interesului, a necesității unei astfel de prelucrări și a asigurării unui echilibru între drepturile și interesele părților rămâne în continuare un subiect deschis aflat pe lista de priorități a operatorilor.

Alexandra Dunăreanu, Georgiana GhinescuFoto: Filip & Company

Și când spunem listă de priorități, ne referim la faptul că această analizare se va avea în vedere anterior începerii utilizării mijloacelor de supraveghere video. Acesta este momentul în care operatorii de date vor pune în balanță propriile interesele urmărite prin instalarea și utilizarea unor sisteme de supraveghere video și drepturile și așteptările persoanelor fizice ale căror date ar urma să fie prelucrate.

Existența unui interes legitim real

Atunci când operatorul de date urmărește implementarea și utilizarea unui sistem de supraveghere video în considerarea existenței unui interes legitim care poate fi îndeplinit ca urmare a prelucrării datelor prin intermediul acestor sisteme de supraveghere va avea în vedere faptul că interesul identificat trebuie să fie în primul rând real.

În practică, prin a fi real se înțelege a fi o situație de actualitate, cu care operatorul de date s-a confruntat sau se confruntă în continuare și pentru soluționarea căreia consideră că implementarea unui sistem de supraveghere video ar putea conduce la remedierea sau soluționarea acesteia.

În același sens sunt și prevederile ultimei versiuni a Ghidului referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul sistemelor de supraveghere video adoptat de Comitetul European pentru Protecția Datelor (EDPB), potrivit cărora interesul legitim al operatorului trebuie să reprezinte o problemă existentă, adică să nu fie fictiv sau speculativ.

Mai mult, Ghidul prevede faptul că pentru justificarea interesului său legitim operatorul se poate prevala și de statistici care au ca punct de reper situații similare cu cea pentru care acesta urmărește implementarea unui sistem de supraveghere video, cu condiția ca statisticile invocate să nu fie de ordin general. Un exemplu de situație similară este atunci când proprietarul unui magazin nou deschis decide implementarea unui sistem de supraveghere video în vederea îndeplinirii interesului său legitim de asigurare a securității bunurilor sale și justifică existența acestui interes ca fiind o situație reală și de actualitate prin raportare la incidentele recente de vandalism întâmplate la magazinul vecin.

Astfel, ulterior constatării existenței reale a interesului legitim și, acolo unde este posibil, a documentării existenței situațiilor/incidentelor care au dus la justificarea acestuia, următorul pas constă în analizarea prelucrărilor care se vor desfășura ca efect al deciziei utilizării sistemului de supraveghere video.

Ce înseamnă și cum se analizează necesitatea prelucrării?

Prin prelucrare necesară în contextul utilizării unui sistem de supraveghere video se va avea în vedere respectarea principiului minimizării prelucrării datelor prevăzut de GDPR.

În practică, pentru a nu prelucra mai multe date decât cele necesare scopului pentru care se urmărește prelucrarea, o atenție specială va fi acordată analizării modalității de implementare, poziționare, configurare a camerelor de supraveghere video și a altor astfel de aspecte așa încât să permită, încă de la început, crearea unui mediul tehnic, dar și administrativ relevant care să asigure faptul că datele colectate prin aceste mijloace sunt adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopul de prelucrare.

Potrivit opiniilor din Ghidul emis de EDPB, utilizarea mijloacelor de supraveghere video va fi considerată necesară numai în situațiile în care scopul prelucrării nu ar putea fi îndeplinit în mod rezonabil și prin utilizarea altor mijloace de prelucrare mai puțin intruzive față de drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor ale căror date vor fi prelucrate astfel.

Nu în ultimul rând, o altă latură a necesității, dar și a minimizării prelucrării datelor care merită supusă atenției și analizării operatorilor de date este cea referitoare la modalitatea de păstrare a datelor, mai exact a imaginilor captate prin intermediul sistemului de supraveghere video.

Potrivit aceluiași Ghid anterior menționat, de exemplu se consideră a fi mai intruzivă monitorizarea în timp real a imaginilor captate de camerele de supraveghere video, decât înregistrarea, stocarea și ștergerea automată a acestor materiale după un interval de timp limitat stabilit de operator.

Asigurarea echilibrului intereselor

Asigurarea echilibrului între interesul legitim urmărit de operatorul de date și interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor vizate reprezintă condiția fără de care prelucrarea datelor prin intermediul sistemelor de supraveghere video nu se poate realiza.

Mai mult decât atât, evaluarea echilibrului intereselor trebuie să privească și așteptările persoanei vizate, mai exact să stabilească dacă respectiva persoană poate preconiza în mod rezonabil, în momentul și în contextul colectării datelor, posibilitatea prelucrării datelor în scopul urmărit de operator.

Un exemplu al necesității asigurării echilibrului intereselor, dar mai ales a drepturilor și libertăților persoanelor fizice este utilizarea sistemelor de supraveghere video la locul de muncă pentru scopul realizării intereselor legitime ale angajatorului, context în care angajatorilor le sunt imputabile o serie de condiții suplimentare, precum consultarea sindicatului, dovedirea încercării utilizării altor forme și modalități de prelucrare mai puțin intruziv pentru atingerea scopului urmărit și alte astfel de condiții prevăzute de Legea Nr. 190/ 2018 privind măsuri de punere în aplicare a GDPR.

Așadar, analiza privind prelucrarea datelor în contextul supravegherii video va putea fi considerată încheiata și sistemul de supraveghere video va putea fi utilizat în scopul intereselor legitime urmărite de operator, numai ulterior analizării de la caz la caz a situațiilor existente, reale și specifice pentru care operatorul consideră a fi necesară implementarea unui astfel de sistem, cu luarea în considerare a așteptărilor rezonabile ale persoanelor vizate și cu respectarea drepturilor acestora.

Interes legitim vs. obligație legală

Această distincție este în considerarea existenței obligației implementării și utilizării sistemelor de supraveghere video pentru operatorii care activează în industrii supuse prevederilor Normelor Metodologice de aplicare a Legii Nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, de exemplu operatori care desfășoară activități financiar-bancare, dar și cei care comercializează produse petroliere.

Astfel, în practică, sunt des întâlnite situațiile în care operatorul de date care are obligația de a utiliza un sistem de supraveghere video în situațiile expres prevăzute de lege, urmărește extinderea respectivului sistem de supraveghere și pentru îndeplinirea unui interes legitim propriu.

În acest context, acolo unde implementarea și utilizarea sistemului de supraveghere video excedă obligației legale, operatorul de date va avea în vedere efectuarea unei analizări și evaluări asupra impactului asupra protecției datelor în vederea extinderii supravegherii video și pentru scopul intereselor legitime.

Așadar, operatorii de date vor avea în vedere documentarea în scris și separată a fiecărei camere sau sistem de camere de supraveghere în raport de scopurile pentru care se prelucrează date cu caracter personal prin intermediul acestora și vor specifica temeiul de prelucrare identificat pentru fiecare cameră de supraveghere sau circuit de camere de supraveghere în parte. Cu toate acestea, documentarea mai multor camere de supraveghere video împreună se va putea efectua dacă respectivele camere de supraveghere video sunt utilizate pentru îndeplinirea aceluiași scop de prelucrare.

Articol semnat de Alexandra Dunăreanu, Avocat Asociat Filip & Company si Georgiana Ghinescu, Avocat Asociat Filip & Company