Bernie Sanders, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat din SUA în scrutinul prezidenţial, a declarat că, dacă va deveni preşedinte, ar putea muta din Ierusalim în Tel Aviv sediul Ambasadei americane în Israel, situaţie catalogată drept „şocantă” de Guvernul israelian, relatează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Ce le-aţi spune evreilor americani care ar putea fi preocupaţi că dv. nu susţineţi suficient Israelul, din perspectiva lor, şi, mai exact, aţi muta ambasada SUA înapoi la Tel Aviv?”, a fost întrebat Bernie Sanders într-o emisiune la CBS News.

„Răspunsul este că vom lua în considerare acest lucru”, a răspuns Sanders.

„Sunt foarte mândru de faptul că sunt evreu. Chiar am locuit în Israel câteva luni, dar se întâmplă să cred că acum, din păcate, în mod tragic, în Israel, prin intermediul lui Bibi Netanyahu, există un rasist reacţionar care conduce ţara”, a declarat Bernie Sanders.

„Declaraţia este şocantă”, a reacţionat Israel Katz, ministrul israelian de Externe, conform postului de radio militar şi cotidianului Times of Israel.

„Noi nu intervenim în procesul politic intern din Statele Unite, o democraţie puternică. Declaraţia lui Sanders, care este de origine evreiască, este a doua împotriva statului Israel în probleme care sunt în centrul credinţei evreieşti, istoriei evreieşti şi securităţii Israelului”, a subliniat Katz.

În octombrie 2019, Bernie Sanders a evocat posibilitatea reducerii asistenţei financiare americane acordate Israelului şi redirecţionarea fondurilor pentru programe umanitare în Fâşia Gaza, în efortul de a exercita presiuni pentru oprirea activităţilor israeliene de colonizare.

Administraţia Donald Trump a decis în anul 2018 mutarea Ambasadei SUA din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.