Coronavirusul ajunge la tot românul. Coronavirusul povestit la sala de forță - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,4674sâmbătă 04 apr 2020

Coronavirusul ajunge la tot românul. Coronavirusul povestit la sala de forță

de Eugen Istodor Luni, 24 februarie 2020, 9:09
- a A+
Imagine
Între niște morți de gripă românească și acest exod al coronavirusului în Ro, iată-mă la fitness-"forță". Coronavirusul iată vine de la Roma, de acolo de unde ne vine și limba română. Măreață și interesantă coincidență. Aseară, ce crezi că se discuta "la forță"? Coronavirilul. Băieți cu mușchi pe ei, aseară lucraseră pe marele deltoid. Apoi, acești băieți cu mușchii pe ei, priveau spre virus ca la un șoricel. Voinici și neliniștiți.



Eram vreo cinci goi. Cinci, cred că eram, la un moment dat cam așa de dezbrăcați. Așa ne-a prins discuția. S-a legat chestia de la prosoapele de pe jos. Înaintea noastră în vestiar un membru al sălii aruncase prosopul pe jos. Apoi, se îmbrăcase, călcându-l. Deci, microbii de pe podea colcăiau pe prosop. Prosopul urma să fie băgat în mașina de spălat.

Scrie clar că nu e voie, dar cui îi pasă? Oricum nu omului. De asta avem coronavirus, că nu respectăm procedurile. Eh, și de aici făcu gâlceavă unul dintre noi despre prosoape. Este bine să mai folosim prosoapele astea comune?

Or fi bine spălate, dar cât de bine spălate sunt? Cât detergent se pune? Cum se pun prosoapele în mașină? Dacă e vreunul cu coronavirusul și, vezi, Doamne, luăm de pe prosoape. Că virusul chinezesc se ia din orice, atingere de lucru sau piele, sau om întreg sau pe bucăți. Dacă virusul nu e atins de detergent? Dar, dacă, s-o luăm altfel, virusul e pe un prosop de ăsta călcat în picioare nu dă el la toate prosoapele?

Cât de puternic este prosopul să nu ia virusul. Dar cât de puternic o fi detergentul pe care ni-l pun ăștia în prosoape la spălat?

Lumea stătea îndoită în cot. Se îmbrăca în liniște. Un fior trecu pe sub subseoara voinicilor! Nimeni nu și-a măsurat greutatea la cântar, așa cum se făcea deobicei. Apoi, s-a trecut la discuții peste greutatea obișnuită:

- Deci, acum e la graniță.
- Ce nesimțiți, zic că controlează și nu controlează. Deja am prietenar care a trecut granița din Italia și nu l-a controlat nimeni.
- La noi durează zece zile pănă se deșteaptă.

Virusul a devenit membru al Clubului deja

- Nu te termină dacă mănânci.
- Păi, eu iau deastea metabolizante, de stereoizi.
- Atunci, nu iei virus.
-Sunt în China făcute.
- pă bune? Nu m-am uitat. Ajunge la tot românul.
- Dar dacă halești… Ce să halești? Puiul e injectat, curcanul are pe mă-sa, vita e moartă, porcul e împușcat, peștele e cu pesticid. Ce să mănânci?
- Nu-nțelegi că n-avem ce mânca. Totul e infectat. Totul.
- Fă salată de andive cu ghimbir. Detox. Mi-a făcut gagica mea aseară.
- Deranjează la stomac, bă.
- Fata mea e mulțumită.
=Pe tine te joacă aia cum vrea ea, știm, e noutate?
- Nu poți pupa, pipăi, penetra, felație pe virus. O să ne facă cu nervii.
- Ce vrei, mi s-a luat pielea de pe mâini, cât mă spăl de-o lună. Ce dracu e asta?
- Trece, bă, virusul, închide ochii, mănâncă grătar cât poți, trece.
- O să ne bage la azil ca pe chineji, cum mai facem noi sală? Ni se lasă mușchii.
Și noi, băieții, ne-am pierdut în noapte.

PS: Acest text nu-i de glumă. Coronavirusul este pervers. Citește informații despre virus.

PS: Articolul nu incriminează băietii de la sală. Rostul textului este să tragă un semnal de alarmă, atâta tot. Coronavirilul ăsta este la granița Ro. Să respectăm regulile, deci.


14318 afisari


Istodoare...
Martha Logu [utilizator], Luni, 24 februarie 2020, 9:18
+12/18
... iar vorbesti din imaginatie? ai fost tu vreodata la sala?
!
tudorr [utilizator], Luni, 24 februarie 2020, 9:23
+7/17
Limbaj de boschetar si cocalar! V-ati dus la vale rau de tot!
inca 7 comentarii comenteaza
Cookie Settings