Căpitanul selecţionatei de handbal feminin a Franţei, Siraba Dembele, se va despărţi la finalul acestui sezon de echipa Toulon, urmând să semneze cu formaţia CSM Bucureşti, în vara acestui an, anunţă cotidianul L'Equipe, conform Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Siraba Dembele-Pavlovic, în vârstă de 33 ani, campioană mondială (2017) şi europeană (2018), cu naţionala franceză, a devenit mama unor gemeni în noiembrie 2019. Ea nu a mai jucat de la începutul lunii aprilie a anului trecut, iar acum a revenit la antrenamente cu obiectivul de a-şi recăpăta locul în naţionala Franţei în vederea Jocurilor Olimpice de la Tokyo (24 iulie - 9 august).

După JO 2020, extrema stânga se va despărţi de Toulon, deşi este legată prin contract de această formaţie până în 2021, urmând să semneze cu CSM Bucureşti, campioana Europei în 2018 şi una dintre forţele continentului, subliniază L'Equipe.

Dembele a mai jucat în străinătate în Danemarca (Randers, 2012-2013), Macedonia (Vardar Skopje, 2013-2016) şi Rusia (Rostov, 2016-2018).

Toulon a găsit deja o înlocuitoare pentru Siraba Dembele, în persoana jucătoarei Marine Dupuis (27 ani), de la formaţia ES Besancon, care a semnat pe două sezoane.