​Economia Japoniei s-a micșorat cu 6,3% în trimestrul patru al anului trecut, după ce Guvernul a urcat impozitul pe consum în toamna trecută, ridicând temerile unei încetiniri mai adânci și exercitând presiuni asupra lui Shinzo Abe și a Băncii Japoniei pentru a reacționa prin măsuri de politică fiscală și monetară, scrie Financial Times. Contracția a fost cu mult mai amplă decât estimaseră analiștii (3,7%), dar similară cu reculul înregistrat după creșterea anterioară a impozitului pe consum în 2014.

Cifrele sugerează că măsurile de stimulare cu rol de amortizare a creșterii impozitelor au fost ineficiente. „Scăderea accentuată a producției în trimestrul IV înseamnă că majorarea impozitului pe consum din luna octombrie a afectat economia mai mult decât se așteptau economiștii”, a declarat Marcel Thieliant, economistul șef al Capital Economics din Singapore.

Consumul, care a scăzut cu o rată anuală de 11%, a fost principala cauză a scăderii producției, dar investițiile au scăzut și ele cu 14%.

Domnul Abe a promis să evite un șoc economic similar cu cel produs de creșterea impozitului pe consum din 2014, printr-un set de stimuli economici, inclusiv un sistem prin care o mică parte din cheltuielile făcute la micii comercianți primesc o mică parte din bani înapoi.

În ultimii ani, consumul turiștilor chinezi a devenit important pentru economia Japoniei, dar acest motor al creșterii s-a oprit odată cu izbucnirea coronavirusului.

În trimestrul patru din 2019, consumul privat, care reprezintă aproximativ 60% din PIB-ul Japoniei, a scăzut cu 2,9%, scrie și Agerpres. De asemenea, importurile şi exporturile au scăzut cu 2,6% şi, respectiv, 0,1%, pe fondul războiului comercial dintre SUA şi China.

După anunţarea datelor dezamăgitoare, ministrul nipon al Economiei, Yasutoshi Nishimura, a dat asigurări că autorităţile de la Tokyo sunt pregătite să ia toate măsurile necesare pentru a face faţă impactului epidemiei cu noul coronavirus asupra economiei şi a turismului.

În decembrie, Guvernul premierului Shinzo Abe a aprobat cheltuieli în valoare de 120 miliarde de dolari menite să atenueze impactul majorării taxei pe consum.

Şi Paul Cashin, şeful misiunii FMI în Japonia, avertiza săptămâna trecută că o extindere şi o prelungire a epidemiei cu noul coronavirus ar putea afecta economia niponă, în special turismul, sectorul de retail şi exporturile.

"Extinderea epidemiei reprezintă un risc la adresa economiei nipone, deşi impactul economic va depinde de gradul de extindere şi de răspunsurile autorităţilor. Dacă epidemia va fi extinsă şi prelungită, acest lucru va afecta probabil turismul şi activităţile de retail, în urma scăderii sosirilor de turişti din China şi din alte regiuni şi a cheltuielilor lor", a explicat Paul Cashin.

Acesta a adăugat că epidemia ar putea de asemenea avea efect asupra comerţului şi investiţiilor, deoarece o încetinire suplimentară a economiei Chinei ar putea afecta companiile din Japonia şi ar putea întrerupe lanţurile de furnizare.

China este a doua mare destinaţie pentru exporturile Japoniei. Companiile auto nipone produc componente, iar retailerii vând o gamă largă de bunuri în statul chinez.

În rândul principalelor state industrializate, Japonia este una dintre ţările cel mai puţin sănătoase din punct de vedere fiscal, datoria sa publică situându-se anul trecut la 237,5% din PIB.