Compania Supercom nu are licență din 2014 pentru a face curățenie în Sectorul 2 din București, dar Primăria a tot prelungit prin acte adiționale contractul încheiat în 1999 - Hotnews Mobile
1 € 1 USD luni 26 oct 2020

Compania Supercom nu are licență din 2014 pentru a face curățenie în Sectorul 2 din București, dar Primăria a tot prelungit prin acte adiționale contractul încheiat în 1999

de Catiușa Ivanov Vineri, 14 februarie 2020, 9:18
- a A+
Imagine
Compania Supercom, care face curățenie și deszăpezește Sectorul 2 din 1999, nu are licență din 2014 de la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) pentru a presta serviciile în această unitate administrativă, se arată într-un răspuns transmis de autoritatea de reglementare la solicitarea HotNews.ro. Cu toate acestea, Primăria Sectorului 2, condusă de PSD-istul Toader Mugur Mihai, a încheiat mai multe acte adiționale prin care a prelungit contractul cu operatorul economic și a aprobat diverse plăți, iar licitația pentru desemnarea unui nou operator a fost lansată abia în 2019.


Între timp, locuitorii sectorului 2 acuză că sunt sufocați de mizerie, iar Supercom nu își face bine treaba. Firma Supercom este deținută de un fost senator PSD, Ilie Ciuclea, și apropiat al fostului primar al Sectorului 2 Neculai Onțanu. Aceștia au și fost colegi la UNPR.

Supercom nu a obținut licență pentru Sectorul 2 deoarece actele adiționale în baza cărora se prestează serviciul în această zonă au fost încheiate nelegal, se arată în răspunsul ANRSC transmis HotNews.ro.

documente
(26 Feb 2020) PDF, 843KB
"Atât Licența nr. 2992/17.09.2014, a cărei valabilitate a expirat la data de 17.09.2019, cât și Licența nr. 4681/07.08.2019, Clasa 1, în termen de valabilitate, pentru serviciul public de salubrizare a localităților, nu conțin Sectorul 2 al Municipiului București întrucât prestarea serviciului în această subdiviziune administrativ-teritorială se face în baza unor acte adiționale încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale privind prelungirea duratei contractelor de prestări servicii publice, fapt constatat și de către instanțele judecătorești", se arată într-un răspuns transmis de ANRSC la solicitarea HotNews.ro.

Mai exact, prestarea serviciului de salubrizare la nivelul Sectorului 2 s-a desfășurat în baza Contractului pentru achiziția serviciului de salubrizare în Sectorul 2 cu nr. 1128/25.10.1999, încheiat inițial între Primăria Municipiului București și SUPERCOM.

Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 141/2001 și prin Actul adițional nr. 4/2001, s-a dispus că începând cu data semnării actului, Primăria Sectorului 2 se substituie Primăriei Municipiului București la Contractul de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului București și S.C. SUPERCOM S.A., la data de 25.10.1999.

documente
(26 Feb 2020) PDF, 5MB
"Durata acestui contract a fost modificată prin 3 acte adiționale, acestea nefiind corelate cu prevederile aplicabile la momentul modificării, prin urmare Consiliul Concurenței a decis încetarea contractelor de salubrizare încheiate la nivelul sectoarelor Municipiului București. Această decizie a fost contestată în instanță, în dosarul nr.6228/2/2010 și Curtea de Apel București a emis Sentința Civilă nr. 2774/ 28.10.2015, cu drept de recurs în termen de 15 zile, iar prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2578/2018, soluția dată de prima instanță a rămas definitivă, respectiv obligă Primăria Sectorului 2 să adopte măsurile legale de organizare și funcționare a serviciului de salubrizare, astfel ca “în termen de maximum 3 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, să elaboreze, respectiv să aprobe caietele de sarcini și regulamentele serviciului public de salubrizare", după care în termen de o lună de la adoptare să opteze pentru modalitatea de gestiune și în cazul optării pentru gestiunea delegării, în maximum trei luni de la adoptarea H.C.L. să întocmească documentația necesară procedurii de achiziție", se arată în răspunsul transmis de ANRSC.

Acest lucru însă nu s-a întâmplat, iar contractul a tot fost prelungit și s-au aprobat plăți.

HotNews.ro a întrebat ANRSC cum poate Supercom să presteze serviciul de salubrizare în Sectorul 2 fără licență valabilă pentru aceasta localitate, iar pe scurt, răspunsul este că s-au făcut controale, dar nu s-a rezolvat nimic.

"Precizăm că A.N.R.S.C., a efectuat o acțiune de control în perioada 23.02 – 26.02.2016 asupra modului în care autoritatea administrației publice locale a Sectorului 2 respecta legislaţia serviciului de salubrizare a localităților, acțiune inițiată ca urmare a demarării unui control tematic la nivelul municipiilor din România și a sectoarelor Municipiului București, consecință a modificării prevederilor Legii serviciului de salubrizare nr. 101/2006. La finalizarea acțiunii de control s-au stabilit măsuri de conformare cu modificările adoptate în acest act normativ. Pe cale de consecință, până la soluționarea dosarului, nu au putut fi realizate intervenții din partea autorităților în derularea contractului de către Primăria Sector 2 cu S.C. SUPERCOM SA. Totodată, după finalizarea acțiunii în instanță, în cursul anului 2019, s-a efectuat o nouă acțiune de control la Primăria Sectorului 2 pentru verificarea documentelor adoptate în organizarea și funcționarea serviciului, inclusiv documentația necesară procedurii de achiziție, raportat la atribuțiile și competențele A.N.R.S.C., fiind stabilite măsuri pentru respectarea cadrului legal. În prezent, Primăria Sectorului 2 a demarat procedura de licitație pentru serviciul de salubrizare pe raza sa administrativ-teritorială, iar ulterior finalizării acestei proceduri, ținând cont de prevederilor legale în domeniu, cât și de hotărârea definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, menționată anterior, operatorul desemnat câștigător are obligația să solicite acordarea licenței de operare. ", se arată în răspunsul ANRSC.

HotNews.ro a întrebat și Primăria Sectorului 2 cum a fost posibilă prelungirea contractului cu Supercom dacă firma nu a obținut licența pentru această unitate administrativă, dar încă nu am primit un răspuns până la publicarea acestui material.

Ce spune legea

Potrivit Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101 din 25 aprilie 2006, actualizată:
  • La nivelul unităților administrativ-teritoriale, transportul deșeurilor municipale și al deșeurilor similare colectate separat, de la deținătorii de deșeuri, se efectuează numai de către operatorii licențiați care au contracte de delegare a gestiunii încheiate cu autoritățile administrației publice locale respective sau, în cazul gestiunii directe, au hotărâre de dare în administrare a acestei activități.
  • Activitățile specifice serviciului de salubrizare se gestionează și se exploatează prin intermediul unor structuri specializate, denumite în continuare operatori, licențiate în condițiile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu excepția operatorilor care desfășoară activitățile prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. b)-e), h) și i), care sunt reglementate prin legi speciale și/sau care se desfășoară ocazional.
  • A.N.R.S.C. elaborează reglementările-cadru privind serviciul de salubrizare, monitorizează modul de aplicare a legislației în domeniu și acordă licență operatorilor de salubrizare, conform prevederilor prezentei legi.
  • Operatorii își pot desfășura activitatea pe baza licenței eliberate de A.N.R.S.C. și a contractului de delegare a gestiunii.
Retragerea sau încetarea valabilității licenței atrage revocarea hotărârii de dare în administrare, respectiv a hotărârii privind atribuirea contractului de delegare a gestiunii, după caz, și conduce la organizarea unei noi proceduri de selectare a unui operator, în condițiile prevederilor Legii nr. 51/2006, republicată. Retragerea licenței se notifică operatorului cu cel puțin 90 de zile înainte, perioadă în care acesta este obligat să presteze serviciul de salubrizare în condițiile hotărârii de dare în administrare, respectiv ale contractului de delegare a gestiunii.

Din 2017, USR Sector 2 a atras de mai multe ori atenția asupra felului în care Primăria Sectorului 2 a prelungit contractul cu Supercom prin acte adiționale și a cerut organizarea unei licitații.

Radu Mihaiu, președintele USR Sector 2 acuză Primăria de complicitate.

"Primăria Sectorului 2 a inventat o nouă formă de guvernare locală: ilegalitatea obligatorie. Cuplul primar - viceprimar cultivă clientela politică și promovează monopolul ilegalității în detrimentul cetățenilor și în favoarea firmelor de partid. Astfel, cei care guvernează sectorul 2 au instituit un monopol pentru Supercom, o companie care nu are licență de salubritate, operează ilegal și a interzis practic asociațiilor de proprietari să încheie contracte cu operatori licențiați", a declarat pentru HotNews.ro președinte USR Sector 2, Radu Mihaiu.

Consilierul USR Adrian Alexandru a scris pe pagina de Facebook miercuri că Primăria Sectorului 2 a plătit firmei Supercom, operatorul de salubrizare de pe raza administrativă, circa 10,2 milioane lei începând cu 15 noiembrie până pe 15 ianuarie pentru deszăpezire, mai exact pentru faptul că utilajele au așteptat să vină zăpada. Tot de pe pagina sa de Facebook aflăm că și anul trecut primăria a plătit 150.000 lei/zi taxă de așteptare pentru utilajele de deszăpezire.

Și în 2018, USR sector 2 semnala problema .

"Primăria Sectorului 2 încalcă legea şi nu organizează licitație pentru servicii de salubritate şi deszăpezire. Aproape 24 milioane de lei sunt atribuite nelegal, din semnătura primarului, fără licitaţie, printr-un act adiţional la un contract nelegal. Deszăpezirea se face în baza unor acte adiţionale la contractul de salubritate curent. În fiecare an, în luna noiembrie, Primăria Sectorului 2 semnează un act adiţional prelungind încălcarea legii. Valoarea actului adiţional semnat pentru această iarnă este de 23.998.182 lei. În fiecare zi fără zăpadă începând cu 15 noiembrie se plătesc 154.035 lei pentru “aşteptare". Şi vor fi în jur de 100 zile, adică “aşteptarea" zăpezii ne costă peste 15 milioane lei", se arată în comunicatul USR din ianuarie 2018.

Licitația pentru salubrizare, lansată abia în 2019

Primăria Sectorului 2 a lansat la finalul lunii septembrie, în sistemul electronic de achiziții publice, licitația pentru delegarea gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale și deszăpezirea căilor publice din sector, pentru următorii 7 ani. Valoarea contractului este estimată la 1,15 miliarde de lei.

Obiectul contractului îl reprezintă "prestarea unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare a localităților în regim de gestiune delegată, respectiv:
  • a) colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituții, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori;
  • b) sortarea deșeurilor reciclabile colectate separat;
  • c) colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora;
  • d) măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice;
  • e) curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ;
  • f) colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora către unitățile de ecarisaj sau către instalaţiile de neutralizare.", se arată în anunțul de concesionare.
Termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare a fost 10 decembrie 2019.

Licitația a fost însă contestată.

Firma Romprest a acuzat că în caietul de sarcini se cere o cifră de afaceri mult prea mare, 305.000.000 lei pe ultimii 3 ani, o perioadă mult prea scurtă pentru obținerea autorizației de mediu pentru stația de sortare și pentru construirea acesteia, dar și cerințe care ar produce pierderi financiare, de exemplu că utilajele de deszăpezire să nu poată fi folosite vara în alte activități. Contestatarul este de părere că aceste condiții sunt de natură să consolideze monopolul agentului economic care prestează în prezent serviciul, respectiv Supercom.

În noiembrie 2019, Consiliul Național de Soluționarea Contestațiilor a admis contestația făcută de firma Romprest. CNSC a admis în mare parte toate observațiile contestatarului, iar Primăria susține că le-a îndreptat.

Un nou posibil monopol pentru Supercom în Sectorul 2

Primăria Sectorului 2 cere acordul Consiliului General al Municipiului București să se asocieze cu firma Supercom pentru a realiza un centru de sortare și valorificare a deșeurilor municipale, potrivit unui proiect aprobat la ședința Consiliului Local Sector 2 din luna septembrie. Supercom, deținută de un fost senator PSD, Ilie Ciuclea, ar urmă să construiască acest centru, în valoare de 45 milioane de euro, pe cheltuiala sa, însă Sectorul 2 se angajează să dea gunoiul municipal din Sector către acest centru pentru următorii minim 20 de ani, cu excepția celui care va fi ars la incineratorul Primăriei Capitalei.

Practic se dorește instituirea unui nou monopol, deoarece Primăria Sectorului 2 va plăti către acest centru un cost de sortare care este în medie echivalent cu costul de depozitare la groapă, circa 130-150 lei/tonă, iar prețul va crește în următorii ani, potrivit datelor din piață. În București sunt în acest moment 5 astfel de stații de sortare, inclusiv Primăria Sectorului 3 își face una, iar firesc ar fi atribuirea contractelor de sortare și valorificare să se facă prin licitație. Și Supercom ar avea o astfel de stație, potrivit datelor din studiul de oportunitate făcut de Primăria Sectorului 2 pentru delegarea serviciului de salubrizare.

"În perioada 01.11.2010 - 31.12.2012, S.C. SUPERCOM S.A. a achiziționat și pus în funcțiune Uzina de sortare/pretratare deșeuri solide municipale cu o capacitate de procesare de 125.000 tone/an", se arată în document.

În plus, Consiliul General al Municipiului București a adoptat în luna august Master Planul pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor pentru București. La pagina 315 este scrisă următoarea obligație pentru sectoare: "Organizarea de către sectoare a licitațiilor pentru delegarea gestiunii activității de sortare."

Protocolul de asociere a Primăriei Sectorului 2 cu firma Supercom pentru a realiza un centru de sortare și valorificare a deșeurilor municipale, și prin care instituția se obligă să dea gunoiul din sector, în ultimii 20 ani, acestei firme, nu reprezintă monopol, se arată într-un drept la replică transmis de instituție către redacția HotNews.ro.

"De asemenea, atât în cuprinsul Referatului de aprobare, cât și în Protocolul cadru în discuție, este expres prevăzută condiția respectării tuturor actelor normative, regulamentelor etc. în ceea ce privește limitele de competență ale Sectoarelor, precum și determinarea prețului/tarifului prin proceduri concurențiale", a transmis Primăria Sector 2.

Taxa de salubrizare

Începând din luna martie 2019, Consiliul Local Sector 2, la propunerea primarului Toader Mugur Mihai, a aprobat instituirea unei taxe de 159 lei/persoană/an, pentru persoanele fizice, aferentă serviciilor de salubrizare. Pentru anul 2019 s-a aprobat subvenționarea din bugetul local al Primăriei Sectorului 2 a sumei de 38,3 lei/persoană/an, pentru stimularea gestionării deşeurilor menajere reciclabile, astfel încât valoarea taxei lunare achitată de fiecare utilizator persoană fizică va fi egală cu nivelul tarifului achitat direct operatorului de salubrizare, pentru luna februarie 2019, luna anterioară instituirii taxei.

Practic, în loc să mai plătească o taxă de circa 8 lei pe lună la firma Supercom, pentru ridicarea gunoiului menajer, locuitorii plătesc această taxă direct la Primărie. Reprezentanții Primăriei Sector 2 au motivat că nu toată lumea plătea taxa la Supercom, iar cei care nu plăteau aruncau gunoiul în stradă și plătea primăria pentru ridicarea sa.


11338 de afisari



Cel mai murdar sector din Bucuresti
Master4us [utilizator], Vineri, 14 februarie 2020, 10:23
+6/6
In calitate de locuitor al acestui sector de peste 25 de ani va pot spune ca sectorul 2 a devenit cel mai murdar sector din Bucuresti.

Nu ma refer la zonele periferice ale sectorului ci chiar la zonele centrale - este o aventura se mergi pe jos prin zonele frumoase si vechi (Dacia, Icoanei, Silivestru, Mosilor, Izvorul Rece) fara a te umple de praf, a zari mormane de gunoi sau ramasite ale santierelor de lucrari publice (dune de nisip, balize abandonate, conducte/tevi/cabluri lasate la intamplare). Pe langa asta se mai adauga si nesimtirea locuitorilor care fie isi fac nevoile direct pe strada (zona Tunari-Vasile Lascar) fie nu strang deloc dupa animalul de companie.

Nu am mai vazut maturatori stradali de circa 2 ani in sector iar deszapezirea, atunci cand a fost cazul, este facuta la mega misto.

Daca asa este in zonele centrale nici nu vreau sa stiu ce se intampla in zonele periferice ale sectorului ...

Pe de alta parte, daca cumva ajungi la taxe si impozite, primul lucru pe care ti-l spun este sa declari si sa platesti taxa de habitat. Eu o platesc dar ... pentru ce o platesc?!

Nesimtirea pe aceasta parte a administratiei sectorului a ajuns la niste cote inimaginabile ...
Cel mai mizerabil sector
benicio [utilizator], Vineri, 14 februarie 2020, 10:34
+6/6
Nu stiu daca exista sector mai neingrijit ca 2. Strazi pline de mizerii, linii de tramvai vechi si iesite din carosabil, reciclare zero barat (aici cred ca un control al Curtii de Conturi ar sesiza o incalcare grava a contractului cu Supercom). Mai nou, taxa de salubritate nu se plateste direct la Supercom, ci la DITL sector 2. Asadar, zero transparenta, macar inainte stiai cat incaseaza Supercom, acum nimic. In plus, DITL S2 a devenit prestator de servicii gratuite de colectare bani pentru Supercom. DITL care functioneaza pe banii contribuabililor. Asta da smecherie, sa folosesti o institutie de stat sa-ti colecteze tie banii. Gratis.
inca 9 comentarii comenteaza