Ministrul nigerian al petrolului, Timipre Sylva, a declarat la Reuniunea Internaţională a Petrolului din Nigeria (NIPS), organizată în capitala Abuja, că în nord-vestul ţării a fost descoperit un zăcământ de un miliard de barili de petrol, anunță Akșam, citat de Rador.

Pretul petrolului a scazut joi cu 8%Foto: saudiaramco.com

Ministrul Sylva a declarat că activităţile de prospecţiune desfăşurate în nord-vestul ţării au relevat prezenţa unui zăcământ de petrol de mari dimensiuni şi au confirmat importanţa structurii geologice a regiunii, din punct de vedere al resurselor energetice.

Ministrul nigerian a arătat că lucrările de prospecţiune durează de mai mult timp şi că au fost descoperite resurse importante.

„În 2002 aveam o rezervă de petrol de 22 de miliarde de barili. Această cantitate a crescut la 37 de miliarde de barili în 2007. Din 2007 până în prezent, am ajuns la 37,5 miliarde de barili”.

Nigeria prezintă oportunităţi importante pentru investitori însă mai întâi trebuie soluţionate problemele economice şi de securitate, a declarat ministrul Sylva.

Rezervele de petrol identificate în Nigeria sunt de aproximativ 37,5 miliarde de barili şi reprezintă 3,1% din rezervele mondiale.

Din cauza luptelor, a sabotajelor făcute de grupări armate şi a răpirilor, capacitatea zilnică de producţie este diminuată în Delta Nigerului. Din 1,5 milioane de barili care ar putea fi exploataţi zilnic, cel puţin 500.000 de barili nu sunt utilizaţi.

Într-un atac comis de militanţii Boko Haram din nord-estul Nigeriei, în regiunea Borno, în 2017, şi-au pierdut viaţa cel puţin 50 de persoane și mai mulţi membri ai echipei de prospecţiuni au fost răpiţi.