In data de 19 decembrie 2019, Marea Cameră a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat hotărârea în cauza C-263/18 (cauza Tom Kabinet). Cauza menționată a avut ca obiect o cerere de decizie preliminară privind interpretarea articolului 2, a articolului 4 alineatele (1) și (2) și a articolului 5 din Directiva 2001/29/CE din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (Directiva 2001/29/CE). Cererea de pronunțare a deciziei preliminare a fost formulată în cadrul unui litigiu derulat în fața instanțelor olandeze, litigiu care a opus, pe de o parte, două asociații având ca obiect de activitate apărarea intereselor editorilor olandezi (Nederlands Uitgeversverbond și Groep Algemene Uitgevers), și, pe de altă parte, o societate care administrează un site internet care găzduia un serviciu online constând întro piață virtuală de cărți electronice „de ocazie” (Tom Kabinet).
Situația de fapt pe care s-a grefat solicitarea de pronunțare a unei decizii preliminare a fost reprezentată de existența unui site internet, administrat de societatea Tom Kabinet, prin intermediul căruia erau oferite membrilor înregistrați pe site, în schimbul plății unei sume de bani, cărți electronice „de ocazie”, care fie au fost cumpărate de Tom Kabinet, fie i-au fost oferite acestuia cu titlu gratuit de membrii site-ului respectiv. În acest context, cele două asociații pentru apărarea intereselor editorilor olandezi au sesizat Tribunalul din Haga, solicitând interzicerea de către instanță a activității de oferire către public a cărților electronice, considerând că o astfel de activitate reprezintă o comunicare publică neautorizată. În cadrul litigiului astfel inițiat, instanța națională din Olanda a sesizat CJUE cu un număr de patru întrebări preliminare, care vizau clarificarea mai multor aspecte reglementate de Directiva 2001/29/CE. Problema centrală pe care instanța națională a dorit să o clarifice în acest mod a fost reprezentată de stabilirea faptului dacă punerea la dispoziție, la distanță, prin descărcarea, în schimbul unei plăți, a unei cărți electronice pentru o utilizare pe durată nelimitată poate constitui un act de distribuire, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE, și dacă dreptul de distribuire poate fi astfel epuizat, în sensul articolului 4 alineatul (2) din aceeași directivă.
În aplicarea jurisprudenței sale anterioare (Hotărârea CJUE din 13 septembrie 2016, Rendón Marín, C165/14), CJUE a reformulat problematica centrală a sesizării cu care a fost învestită, stabilind că instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă furnizarea prin descărcare a unei cărți electronice în scopul unei utilizări permanente intră sub incidența noțiunii de „comunicare publică”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE, sau a celei de „distribuire către public”, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din aceeași directivă.
Importanța acestei clarificări este incontestabilă, în condițiile în care calificarea activității de furnizare prin descărcare a unei cărți electronice ca reprezentând o distribuire către public (în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE) ar avea drept consecință recunoașterea faptului că protecția conferită de dreptul de autor se epuizează (în temeiul articolului 4 alineatul (2) din directiva menționată) în cazul în care primul transfer al proprietății asupra originalului sau a copiei operei în cadrul Uniunii se face de către titularul dreptului sau cu acordul acestuia. O astfel de epuizare a protecției conferite de dreptul de autor ar avea drept consecință recunoașterea caracterului legal al distribuirilor ulterioare a cărții electronice.
CJUE a pornit de la constatarea că dispozițiile din Directiva 2001/29/CE nu permit, având în vedere exclusiv modul lor de redactare, să se stabilească dacă furnizarea prin descărcare a unei cărți electronice în scopul unei utilizări permanente constituie o comunicare publică (în sensul articolului 3 din directivă) sau un act de distribuire (în sensul articolului 4 din aceeași directivă).
În urma analizei efectuate, Curtea a ajuns la concluzia că furnizarea către public, prin descărcare, a unei cărți electronice în scopul unei utilizări permanente intră sub incidența noțiunii de „comunicare publică” și, mai precis, a celei de „punere la dispoziția publicului a operelor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE. CJUE a refuzat astfel să califice o astfel de activitate ca reprezentând un act de „distribuire către public”, prevăzut la articolul 4 alineatul (1) din aceeași directivă, consecința imediată a acestui refuz fiind aceea că protecția conferită prin dreptul de autor nu se epuizează ca urmare a activității de furnizare prin descărcare a unei cărți electronice. În consecință, în viziunea Curți, articolul 4 din Directiva 2001/29/CE nu poate fi invocat pentru a valida o presupusă ”epuizare electronică” a dreptului de autor asupra cărților în format digital furnizate către public.
Prin intermediul deciziei din cauza C-263/18 (cauza Tom Kabinet), CJUE a adus o clarificare necesară unei hotărâri pe care o pronunțase anterior (Hotărârea din 3 iulie 2012, pronunțată în cauza C 128/11, UsedSoft), prin care instanța comunitară stabilise că, în materia protecției juridice a programelor pentru calculator, dreptul de distribuție a copiei unui program pentru calculator se epuizează în cazul în care titularul dreptului de autor, care a autorizat, fie și cu titlu gratuit, descărcarea acestei copii de pe internet pe un suport de date, a acordat de asemenea, în schimbul unui preț, un drept de utilizare a copiei respective pe durată nelimitată, de această epuizare a dreptului putând să se prevaleze și dobânditorii subsecvenți ai unei copii a respectivului program.
Spre deosebire de decizia din cauza UsedSoft (care stabilea că titularul drepturilor de autor asupra copiei unui program de calculator nu poate interzice dobânditorului legal revânzarea copiei respective către terți), prin hotărârea din cauza Tom Kabinet, Curtea a apreciat că în materia cărților furnizate în format electronic, dreptul de autor asupra respectivei cărți electronice nu este epuizat cu ocazia furnizării sale către public, prin descărcare. O astfel de soluție subliniază cu claritate diferența de regim juridic care există, în viziunea CJUE, între o carte electronică și un program pentru calculator.
De asemenea, decizia analizată confirmă, de asemenea, tendința Curții de a trasa o distincție clară între activitățile de distribuție (care poate fi determina epuizarea protecției conferite de dreptul de autor) și alte activități care nu pot genera o astfel de epuizare, această distincție fiind afirmată și în jurisprudența anterioară a CJUE.
Articol semnat de Mircea Bogdan Popescu - Partner, STOICA & Asociaţii.
0
1
