Ministrul interimar de Interne Marcel Vela a precizat că speră ca, până luni, OUG care permite cumpărarea scanerelor termice să fie deblocată de cei de la consiliul legislativ și să emită avizul necesar astfel încât actul normativ să fie publicat în Monitorul Oficial și să înceapă achiziția, transmite Mediafax.

TermoscanerFoto: pxfuel.com

„Cel mai important lucru pe care trebuie să-l analizăm este faptul că nu există o legislație vizavi de carantină. OUG regla foarte clar procedurile în care se pot face tot ce ține de carantină. Deocamdată, este suspendat. Sper ca cei de la Consiliul Legislativ luni să dea un aviz -observații, fără observații - astfel încât ordonanța să fie publicată în Monitorul Oficial, altel suntem în imposibilitatea de a achiziționa aceste materiale utile pentru populație”, a declarat Marcel Vela la Parlament.

Dacă ar fi avut acest aviz miercuri, autoritățile ar fi putut să aibă, în prezent, toate cele necesare pentru a fi prevenite infecțiile cu coronavirus.

„Suntem azi în această imposibilitate din cauza unor oameni care nu știu ce gândesc sau ce fac cu privire la interpretarea unor pași legislativi. Sper ca până luni să gândească în interesul românilor, nu în interesul unor altor formațiuni politice. Eu sper ca luni să fie deblocată ordonanța, altfel avem o problemă gravă”, a mai spus ministrul interimar de Interne.

Guvernul a adoptat, la începutul acestei săptămâni, înainte de moțiunea de cenzură, OUG pentru a fi cumpărate scanere termice pentru a dota cele 16 aeroporturi internațioanle, 5 către Henri Coandă București și câte două pentru celelalte aeroporturi, unul pe fluxul de intrare și unul pe fluxul de ieșire.

Aceeași OUG prevede și reîntregirea stocurilor de urgență medicală, precum și unele măsuri de instituire a carantinei în caz de epidemii.

OUG nu a fost publicată în Monitorul Oficial, deci nu a produs efecte.