Și iar o luăm de la capăt. Brexit nu s-a încheiat vineri seară. Procedurile formale de divorț au ajuns la un deznodământ încurcat, însă cuplul va mai coabita cel puțin încă 11 luni. În practică, nimic nu s-a schimbat. Nimeni nu a pățit nimic - deocamdată. Încă se mai poate întâmpla orice, potrivit Guardian, citat de Rador.
Un indiciu util îl constituie speranțele exprimate de europeni de bun simț, cum e fostul președinte UE Donald Tusk, privind restabilirea relațiilor amicale. Aranjamentele comerciale pozitive sunt reciproc avantajoase. Nu e nimic de câștigat din avarierea lor de dragul fanfaronadei politice. Cu siguranță că acum ne vom putea comporta ca niște adulți.
Or cu atât mai descumpănitor este atunci faptul că Boris Johnson a ales săptămâna de după celebrarea divorțului său pentru a azvârli cu declarații beligerante înspre UE, o ofensivă orchestrată împreună cu secretarul său de externe, Dominic Raab, și cu cancelarul [ministrul finanțelor - n.trad.] Sajid Javid. Hybrisul victoriei electorale li s-a urcat la cap. La fel ca mulți alți divorțați, Johnson nu poate rezista tentației de a-și umili fostul partener.
Nu are pur și simplu nici un rost ca Regatul să-și riște 50% din comerț, pentru că atât se desfășoară cu UE. Și totuși, Johnson afirmă că ar prefera un zid tarifar în relaţiile cu UE mai degrabă decât orice fel de continuare a actualei piețe unice. El nu dorește „nici o aliniere legislativă” cu restul Europei, „nici un teren de joc nivelat”. El propune o relație similară cu cea pe care blocul o are cu Canada, care e integrată la un nivel minim cu UE, ba chiar și cu cea pe care o are cu Australia. Aceasta din urmă este termenul cifrat pentru „fără acord” și impunerea unui zid tarifar în relaţiile cu UE. Dacă acolo va ajunge țara, spune Johnson, „nu am nici un dubiu că Regatul va prospera”.
Nu există nicio probă în favoarea acestei nebunii. Este imposibil ca vreo intensificare teoretică a comerțului cu China sau SUA să poată compensa costurile impuse economiei de un Brexit „dur”. Și o asemenea schimbare nici nu va aduce vreo mult lăudată consolidare a suveranității. Comerțul ține de mușchi. Regatul e pe punctul de a-și pierde mușchii negocierii colective ai UE. Orice creștere marginală a comerțului cu China ori SUA se va face exclusiv în termenii lor. Cum ar spune Johnson, va fi vasalitate.
Sigur, mult din ceea ce spune Johnson e fanfaronadă politică. Continuarea oricărei relații cu UE necesită acorduri cu privire la comerț și circulația persoanelor. Dacă egotismul paranoic al lui Johnson e ajutat de respingerea unei alinieri „legislative” sau a „acceptării de norme” ori a „terenurilor de joc nivelate”, atunci poate că i se va putea face pe plac, textual. Negociatorii ar trebui să fie în măsură să ajungă la acorduri sectoriale privind bunurile și serviciile, susținute de protocoale aplicabile care să asigure o competiție corectă. City-ul a ajuns deja la astfel de acorduri provizorii în privința piețelor financiare. De asemenea, multe țări din UE își exercită suveranitatea în ce privește angajarea imigranților și dreptul la asistență socială.
Ceea ce sigur nu s-a întâmplat este că Regatul ar fi devenit cumva peste noapte un negociator mai puternic ca înainte. Comerțul nu ține de suveranitate. Ține de puterea comercială și economică. În această privință, Regatul este slăbit, nu întărit, în afara UE. Leul s-a transformat în șoarece, un șoarece care încearcă să ragă. Poate că pe Johnson și pe colegii lui îi face să se simtă bine. Însă ei îi datorează acestei țări să ajungă rapid la un acord de liber schimb cu UE, iar liber înseamnă liber.
16
6
