Marcel Ciolacu a declarat miercuri seară, la Antena 3, că pentru a trece moțiunea de cenzură anunțată de PSD mai sunt necesare cinci-șase voturi, scrie Mediafax. Șeful PSD a precizat că PMP, ALDE și minoritățile nu vor vota moțiunea, deoarece „le este teamă de anticipate”.

HotNews.roFoto: Hotnews

„În jur de cinci-șase voturi ne lipsesc în acest moment. PMP, ALDE sau minoritățile nu vor vota o moțiune de cenzură deoarece au o teamă de anticipate și eu îi înțeleg politic”, a spus Ciolacu la Antena 3.

Liderul PSD a afirmat că asumarea Guvernului pe alegerea primarilor în două tururi reprezintă „cea mai gravă criză de abuz de putere”.

„Dacă ar trebui să spun toate acuzațiile, nu cred că ne-ar ajunge timpul emisiunii. Niciunde în Europa, în acest moment, nu și-a permis nicio putere să modifice legile electorale cu așa de puțin timp înaintea alegerilor, indiferent despre ce alegeri vorbim. Nimeni până acum în România, în cei 30 de ani de democrație, nu și-a permis un Guvern, în funcție de interesele proprii, să vină cu modificări la legile electorale, respectiv schimbarea regulilor în timpul jocului. Este cea mai gravă criză de abuz de putere”, a completat Ciolacu.

El a precizat că PSD depune joi moțiunea de cenzură pentru demiterea Cabinetului Orban.​

Ciolacu: Sunt parlamentari care vor să se afilieze PSD

Preşedintele interimar al PSD a mai susţinut că există negocieri cu parlamentari care vor să se afilieze grupului social-democrat.

„Mâine vom depune moţiunea de cenzură şi la prânz vom face Biroul permanent reunit pentru programul de citire a moţiunii. (...) Vom vedea adevăratul recensământ după ziua de luni, când parlamentarii vor veni sau vor face solicitări de afiliere la Biroul permanent, pentru a se afilia către un grup parlamentar. Sunt parlamentari cu care am stat de vorbă şi doresc să se afilieze grupului PSD. (...) Eu sunt optimist că această moţiune de cenzură va trece”, a mai spus Marcel Ciolacu la Antena 3, citat de Agerpres.