Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost marţi inculpat formal pentru corupţie, după ce şi-a retras cererea de a fi protejat de imunitatea parlamentară, relatează Reuters.

Benjamin NetanyahuFoto: Captura YouTube

Premierul Benjamin Netanyahu, inculpat pentru corupție în trei dosare, a scos marți un nou iepure din pălărie anunțând că își retrage cererea de imunitate cu câteva ore înainte ca Parlamentul să voteze pe acest subiect, relatează AFP.

Netanyahu, care își joacă supraviețuirea politică în alegerile de pe 2 martie, și-a retras cererea chiar înainte de o sesiune parlamentară care trebuia să o analizeze. Cererea de imunitate a fost intens criticată în media și erau slabe șanse să aibă succes pentru că nu are majoritate în Parlament.

„L-am informat pe preşedintele parlamentului că îmi retrag cererea de imunitate. Ulterior, voi anihila acuzaţiile ridicole (…) formulate împotriva mea”, a declarat într-un comunicat prim-ministrul, care a fost acuzat de corupţie în trei cazuri. „Dar deocamdată nu îi voi lăsa pe adversarii mei politici să se folosească de acest lucru pentru a deranja procesul istoric pe care îl conduc”, a adăugat Netanyahu, aflat în prezent la Washington, unde urmează să fie dezvăluit astăzi (la 17.00 GMT) „planul de pace” american pentru Orientul Mijlociu.

Prim-ministrul israelian consideră că acest proiect este „istoric”, deşi palestinienii l-au respins deja categoric.