Matteo Salvini "este marele învins al votului", deoarece aceste alegeri regionale "au fost percepute ca un referendum pro, sau împotriva lui și a pierdut". Mai ales că Liga Nordului „nu mai este cel mai puternic partid nici în Emilia-Romagna, nici în Calabria”. Și în acest moment, guvernul nu își asumă riscuri „pentru că numerele din Parlament sunt diferite și este impropriu să atribui valori naționale unui vot local”. Mai mult: „Nu văd riscuri de instabilitate, aşa cum am lucrat ieri lucrăm şi astăzi și vom lucra şi mâine”, potrivit Rador care citează site-ul corriere.it.

HotNews.roFoto: Hotnews

Premierul Giuseppe Conte afişează o atitudine senină la întâlnirea cu reporterii în fața Palatului Chigi, ziua succesivă votului care l-a confirmat pe Stefano Bonaccini la cârma regiunii Emilia-Romagna. Și chiar dacă regiunea Calabria a trecut în mâinile partidelor de centru-dreapta și M5S are partea de aur a majorității guvernamentale, a pierdut consensuri din cauza faptului că: "Liga Nordului nu este primul partid nici în Emilia-Romagna şi nici în Calabria».

"Practici obscurantiste"

Conte îl acuză pe Salvini, amintind de episodul interfonului: "Spun: destul cu metodele de propagandă pe care le consider nedemne. A merge cu televiziunea şi a suna la interfoane, indicând un cetăţean oarecare drept infractor, indiferent de context, este ceva ce ne amintește de practicile obscurantiste din trecut" (*Conte se referă la episodul care l-a văzut protagonist pe Salvini, care a sunat la interfonul unui cetăţean tunisian întrebându-l dacă face trafic cu droguri - n.tr.).

«Înainte până în 2023»

În ceea ce privește scenariile politice viitoare, dincolo de stabilitatea executivului, pe care, aşa cum a menționat anterior, nu o consideră a fi la risc, premierul Conte consideră că acum se poate lucra la noi formule, la crearea unui „alt front, o alternativă la dreapta, unde se pot alia toate forţele care, în diversitatea lor, vor să ducă o politică alternativă celei conduse de Liga Nordului. Eu sunt constructor prin definiție și sper ca acest proiect politic să se poată realiza". Iar în ceea ce privește acțiunile guvernamentale, anunță o consolidare şi „o agendă de acum şi până în 2023”. Cu un avertisment: "trebuie să rămânem uniţi. Oamenii ne cer practici guvernamentale bune. Iar în 2023 vom fi judecați pentru ceea ce am făcut și nu pentru ceea ce am promis".