Autorităţile locale şi federale investighează prăbuşirea elicopterului în care şi-au pierdut viaţa nouă persoane, între care şi fostul baschetbalist Kobe Bryant, informează cnn.com, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Elicopterul s-a prăbuşit la Calabasas, iar toate persoanele aflate la bord şi-au pierdut viaţa.

"Este un coşmar logistic, în sensul că locul prăbuşirii nu este unul accesibil. Investigaţia poate fi un proces foarte extins", a declarat şeriful din Los Angeles, Alex Villanueva.

Villanueva a mai spus că biroul său lucrează cu Agenţia Naţională pentru Siguranţa Transporturilor şi cu Administraţia Federală a Aviaţiei pentru a determina cauza accidentului.

Medicul legist Jonathan Lucas a declarat că examinarea cadavrelor ar putea dura câteva zile, "având în vedere condiţiile de la faţa locului". "Facem tot ce putem pentru identificarea cadavrelor şi pentru a oferi un răspuns familiilor implicate", a spus el.

Fostul baschetbalist Kobe Bryant şi fiica lui de 13 ani, Gianna, au încetat din viaţă, duminică, după ce elicopterul Sikorsky S-76B în care se aflau s-a prăbuşit lângă Calabasas, o localitate aflată la 50 de kilometri nord-vest de Los Angeles.

Potrivit Federal Aviation Administration, aparatul fusese fabricat în 1991 şi era înregistrat pe numele societăţii Island Express Holding Corp.

Kobe Bryant, 41 de ani, a câştigat cinci titluri de campion NBA cu Los Angeles Lakers, a cucerit două medalii de aur la Jocurile Olimpice cu echipa SUA, a fost desemnat cel mai bun jucător din NBA în 2008, cel mai bun baschetbalist al finalelor din 2009 şi 2010, a fost selecţionat de 18 ori pentru All Star Game şi a fost desemnat de patru ori cel mai bun jucător din meciul vedetelor.

Datorită talentului său, Bryant a intrat în NBA din liceu. El a debutat în 1996, la vârsta de 18 ani, două luni şi 11 zile, fiind cel mai tânăr debutant din istoria NBA la acea dată.

Kobe Bryant s-a retras din activitate în 2016, după 20 de ani petrecuţi ca jucător al echipei Los Angeles Lakers.

El era căsătorit cu Vanessa şi aveau împreună patru fete, Natalia, 17 ani, Gianna, 13 ani, Bianka, trei ani, şi Capri, născută în iulie 2019.

S-ar putea să te intereseze și: