Darren Cahill a vorbit despre meciul pe care Simona Halep îl va juca împotriva lui Elise Mertens, jucătoarea în vârstă de 24 de ani care ocupă locul 17 în clasamentul WTA, scrie Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Antrenorul a declarat că fostul lider mondial este bine din toate punctele de vedere și că este pregătit pentru meciul din a doua săptămână de la Australian Open.

„Simona e foarte bine, se antrenează, și-a consolidat încrederea după meciul jucat ieri cu Putintseva. Iubește să joace aici, în Australia, va juca împotriva lui Mertens acum, ele s-au mai întâlnit înainte de câteva ori, dar ea are încredere, se simte bine, este pregătită. Am făcut o pregătire de trei săptămâni la Dubai, așa că este gata de această provocare.

Sunt antrenorul ei cu normă întreagă, vorbim despre tactică, despre ce trebuie să facă pe teren, dar când jucătorul tău evoluează bine, cel mai bun lucru pe care-l poți face ca antrenor este să te dai la o parte”, a declarat Darren Cahill conform Eurosport.

Organizatorii de la Australian Open au stabilit ora de start a partidei dintre Simona Halep și Elise Mertens, din faza optimilor de finală. Meciul a fost programat pe Rod Laver Arena, în deschiderea zilei de luni, de la ora 02:00.