Guvernul nu renunță la restricționarea dreptului de vot pentru cei cu viză de flotant. Orban: Au căpătat drept de vot oameni care nu au nicio legătură cu localitatea respectivă - Hotnews Mobile
1 € 4,8068 1 USD 0,7137vineri 28 feb 2020

Guvernul nu renunță la restricționarea dreptului de vot pentru cei cu viză de flotant. Orban: Au căpătat drept de vot oameni care nu au nicio legătură cu localitatea respectivă

de I.H. Miercuri, 22 ianuarie 2020, 18:57
- a A+
Imagine
Guvernul nu va renunţa la prevederea privind interdicţia de vot pentru cetăţenii care dobândesc viza de flotant cu mai puţin de 90 de zile faţă de data alegerilor, afirmă premierul Ludovic Orban. El spune că a fost o "mişcare anormală" în care au căpătat drept de vot în anumite localităţi oameni care nu au nicio legătură cu aceasta, "ci le-a fost obţinută viza de flotant numai pentru a-l vota pe primar".



Guvernul Orban a introdus în proiectul privind alegerea primarilor în două tururi un articol care prevede că pot vota într-o localitate doar cei care și-au stabilit reședința acolo de cel puțin trei luni, măsura fiind luată pentru "limitarea situațiilor de turism electoral". Această prevedere este contestată de USR-PLUS, dar și de Expert Forum.

Ludovic Orban a spus că a discutat cu reprezentanții USR și că a ajuns la concluzia că propunerea Guvernului este "foarte corectă".
  • "Nu poţi să permiţi migraţia votanţilor în funcţie de interesele unor primari care vin şi îşi aduc votanţi pentru o zi, care nu au nicio legătură cu localitatea respectivă.
  • Am făcut o analiză pe 200 de localităţi unde a fost o migraţie suspectă în alegerile din 2016. Numărul de vize de flotant a fost 20.000 în 2016, evident aproape toate luate în preajma alegerilor, în timp ce în anii normali numărul maxim de vize de flotant care au fost date în aceste 200 de localităţi pe care le-am studiat a fost de 2.000, adică de 10 ori mai puţin. Dacă cineva îmi spune mie că în 2016 cei 20.000 s-au hotărât să îşi facă viză de flotant pentru că s-au mutat, nu o să îl cred.
  • Este evident că a fost o mişcare anormală în care au căpătat drept de vot în anumite localităţi cetăţeni care nu au nicio legătură cu localitatea respectivă, care nu locuiesc în localitatea respectivă, care nu au loc de muncă în localitatea respectivă, ci le-a fost obţinută viza de flotant numai pentru a-l vota pe primar", a declarat Orban, la Guvern.
El a afirmat că se poate discuta doar despre perioada în care cei care au primit viza de flotant nu pot vota decât în localitatea în care au avut reşedinţa anterior.
  • "Că nu sunt 90 de zile, aşa cum am prevăzut noi, că sunt 60 de zile sau sunt 45 de zile, putem discuta asupra perioadei, dar ceea ce îşi doresc colegii noştri afectează procesul electoral, pentru că permite exercitarea dreptului de vot unor oameni care nu au legătură şi care determină alegerea unui primar fără să le pese de cine aleg primar, ci pur şi simplu numai pentru a-i face un serviciu acelui primar", a adăugat Orban.
Alianţa USR-PLUS a transmis miercuri că susţine modificarea legislaţiei pentru introducerea alegerii primarilor în două tururi de scrutin, dar se opune restricţionării dreptului de vot pentru cetăţenii care dobândesc viza de flotant cu mai puţin de 90 de zile faţă de data alegerilor. Reprezentanţii alianţei susţin că fenomenul "turismului electoral" nu poate justifica o astfel de restricţie, în condiţiile în care sistemul electronic exclude posibilitatea votului multiplu. Potrivit sursei citate, parlamentarii USR vor introduce un amendament în acest sens şi solicită ferm Guvernului să renunţe la articolul respectiv.

Și Expert Forum consideră că prevederea referitoare la participarea la vot a alegătorilor care îşi stabilesc reşedinţa într-o localitate nouă cu mai puţin de 90 de zile înainte de data alegerilor locale din iunie 2020 trebuie eliminată pentru a nu complica procesul de votare pentru alegătorii care îşi schimbă reşedinţa.

Expert Forum menţionează că, deşi motivul invocat în expunerea de motive este cel legat de posibilitatea apariţiei turismului electoral cu un timp scurt înaintea alegerilor, "datele adunate de EFOR înaintea alegerilor locale din 2016 arată că nu există un fenomen al migraţiei electorale care poate distorsiona semnificativ rezultatele într-un număr mare de localităţi". Expert Forum susţine că articolul nu este clar şi nu este pus în acord cu restul Legii 115, menţionând că legea prevede că alegătorii cu reşedinţă pot solicita primarului înscrierea în Registrul Electoral cu până la 45 de zile înaintea alegerilor, pentru a vota pe liste permanente în circumscripţia respectivă şi nu este clar cum se vor aplica aceste prevederi concomitent.

"Susţinem că procedurile electorale şi de înregistrare pe listele electorale trebuie debirocratizate şi clarificate. Legea trebuie să faciliteze accesul unui număr cât mai mare de alegători să voteze, fără a ţine cont de termene restrictive pentru înscrierea pe listele electorale sau pentru stabilirea reşedinţei. Astfel, considerăm că articolul în cauză trebuie eliminat din propunerea legislativă, pentru a nu complica procesul de votare pentru alegătorii care îşi schimbă reşedinţa", mai precizează Expert Forum.

Conducerea Parlamentului a stabilit luni calendarul asumării Guvernului pe legea privind alegerea primarilor în două tururi, în sesiune extraordinară. Premierul Ludovic Orban va prezenta legea în parlament în 29 ianuarie.

Ce prevede proiectul propus de Executiv:

"Persoanele care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reședința sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetățenii vor vota pe lista suplimentară."

Cum este justificată măsura în expunerea de motive a legii:

"În scopul prevenirii distorsionării rezultatului alegerilor la nivelul comunităților locale se impune reglementarea condițiilor de exercitare a votului de către persoanele care au obținut reședința cu mai puțin de 3 luni înaintea datei alegerilor, fapt pentru care își vor putea exercita dreptul de vot la secția de votare la care sunt arondate conform adresei de domiciliu. Astfel, se propun o serie de modificări asupra Legii nr. 115/2015 care vizează eficientizarea desfășurării procesului electoral, stimularea depunerii candidaturilor, în special în localitățile mici, precum și limitarea situațiilor de <<turism electoral>>."


5804 afisari


Stii cum iti dai seama ca o lege e buna?
Dan Oantea [utilizator], Miercuri, 22 ianuarie 2020, 19:23
+13/25
Cand cucuvelele rosii si alDele, incep sa buhuie a paguba cand e o propunere legislativa care nu le convine.
Buna idee
Dan Oantea [utilizator], Miercuri, 22 ianuarie 2020, 19:21
+9/15
Sunt total de acord cu propunerea. Oare in alte tari cum o fi?

N-ar fi trebuit intrebate autoritatile daca nu li s-a parut totusi suspect cum a fost posibil ca zeci si sute de persoane sa ceara deodata viza de flotant? Si ce-au facut sa verifice? Poate macar sa dea cu semnatul aia care si-au luat in prag de alegeri viza de flotant...
inca 26 de comentarii comenteaza
Cookie Settings