Conform AFP, brandul va continua, dar Jean-Paul Gaultier nu va mai crea haine.

Jean Paul GaultierFoto: Wikipedia

Designerul francez Jean-Paul Gaultier a șocat vineri lumea modei spunând că următorul său spectacol va fi și ultimul.

Creatorul de modă a spus că va organiza “o mare petrecere”, pentru a-și marca cei 50 de ani de activitate, dar și retragerea.

„Cu siguranță, haute couture va continua cu un concept nou”, a spus designerul in vârstă de 67 de ani, care a făcut istorie pop, îmbrăcând-o pe Madonna într-un sutien conic, sau a inventat „fusta bărbatului”.

Jean Paul Gaultier (n. 24 aprilie 1952, Arcueil, Franța) este un creator de modă francez. În 1982, a fondat brandul cu propriul nume. Din 2003 până în 2010 a fost directorul de creație pentru femei pentru casa de modă, Hermès.

Gaultier a creat costumele sculptate pentru Madonna, în perioada anilor '90, concepându-i sutienul conic pentru turneul mondial Blond Ambition, din 1990 dar și costumele pentru turneul Confessions Tour din 2006. De asemenea, a creat costumele artistului Marilyn Manson purtate pe scenă dar și cele de pe albumul său The Golden Age of Grotesque, potrivit Wikipedia.

În Franța, costumele create pentru cântăreața Mylène Farmer au câștigat atenție sporită. În 2008, a semnat un contract pentru a deveni creatorul de modă al turului său din 2009. În 2008, a creat rochia în stil sirenă pentru actrița Marion Cotillard la premiile Oscar, unde a câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță.

A creat nenumărate ținute pentru covorul roșu pentru artiști precum Lady Gaga ((VMAs 2009), Rihanna (Grammy-uri, 2011) și Beyoncé ("Run The World (Girls)" video, 2011).

Pentru turul artistei Kylie Minogue, KylieX2008, și pentru cântărețul Leslie Cheung, Gaultier a fost cel care le-a creat ținutele. Nicole Kidman, Cate Blanchett, Fergie, Sonam Kapoor, Coco Rocha, Dita von Teese și Camilla Belle se regăsesc printre celebritățile care au purtat creațiile creatorului de modă.