Președintele USR, Dan Barna a declarat, marți seara, că obiectivul principal este în acest moment alegerea primarilor în două tururi, afirmând că n-ar vrea ca acesta să fie sacrificat pentru alegerile anticipate, potrivit Mediafax.

Dan BarnaFoto: Captura video

„Ei (PSD - n.r.) au 1.700 primari mufați fizic la banul public. Pentru ei, alegerile anticipate și alegerea primarilor în două tururi sunt certitudini că vor fi decuplați de la obișnuința de a fura și risipi banii publici. Din punctul nostru de vedere, obiectivul principal pentru România este alegerea primarilor în două tururi și n-aș vrea, pentru că există riscul acesta, să sacrificăm alegerea primarilor în două tururi pentru anticipate. Pentru că se poate construi un scenariu în care se angajează răspunderea pentru primari în două tururi, vine o moțiune de cenzură care ar putea să ducă la căderea guvernului și n-am avea primari în două tururi. Poate, deși sunt foarte sceptic că PSD va fi de acord să meargă spre anticipate și atunci vor vota un al doilea guvern. E clar. De aceea miza principală este alegerea primarilor în două tururi, dar în egală măsură și pașii spre anticipate ar putea fi construiți. Lucrurile sunt complicate, o să vedem ce se va întâmpla și săptămâna viitoare”, a declarat la Digi24 Dan Barna.

El a mai spus că declanșarea alegerilor parlamentare anticipate este un lucru ”dificil, dar nu imposibil”.

„Dacă există voință politică se pot atinge. Despre necesitate nu mai este cazul să mai vorbim, pentru că este foarte clar că avem nevoie de aceste alegeri. Am văzut ce s-a întâmplat pe finalul sesiunii parlamentare, anticipăm ce se va întâmpla și de acum înainte. Oricât de bine intenționat ar fi un guvern, pornesc de la premisa că acesta este bine intenționat, cu o majoritate parlamentară care se joacă cu tine, care aruncă tot timpul bombițe, n-ai cum să faci reforme în România. Deci e nevoie de anticipate, pentru că în momentul de față Parlamentul e în continuare controlat de PSD, deși în realitate 2019 a arătat foarte clar că electoratul din România este departe de a mai susține acest partid”, a completat președintele USR.