CFR Cluj a scăpat de interdicţia la transferuri dictată de Comisia de Apel a FRF, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a suspendat decizia. Marius Bilaşco, oficial al campionei României, a confirmat că echipa din Gruia a primit informare de la Lausanne şi poate face transferuri, informează telekomsport.ro.

CFR ClujFoto: Dan Tautan/Nicu Cherciu

La 21 decembrie, Comisia de apel a FRF a respins apelul clubului Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA şi a menţinut hotărârea instanţei de fond de sancţionare a clubului cu interzicerea legitimării jucătorilor până la următoarea evaluare, la care se constată îndeplinirea cerinţei, pentru încălcarea articolului 59 privind pragul de rentabilitate.

Marius Bilaşco, oficial al CFR-ului, a confirmat informaţia: "Da, e adevărat. Am primit informare de la TAS", a spus Bilaşco.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat că decizia TAS e una provizorie şi reprezintă o suspendare a deciziei dictate de FRF. "Este o suspendare a deciziei, nu avem o decizie definitivă a TAS. Procesul continuă. E pur şi simplu o măsură provizorie din partea TAS, care a decis astăzi să deblocheze transferurile. Asta nu înseamnă că decizia Federaţiei a fost una greşită. Poziţia FRF este că se va apăra, astfel încât să demonstreze că deciziile luate la nivelul Comisiei de Licenţiere au fost unele corecte", a spus Răzvan Burleanu.

În Liga 1, prima perioadă de transferuri din 2020 va începe la 21 ianuarie şi se va termina în 17 februarie, scrie News.ro.