Puține proiecte de infrastructură au fost atât de controversate precum prima linie de mare viteză din Arabia Saudită, mega-proiect de 7 miliarde de euro. Au fost certuri legate de licitații, dar și probleme legate de construirea liniei în deșert, astfel că amânările s-au ținut lanț. Și după deschidere au urmat probleme, mai ales că vorbim de una dintre țările cu cele mai multe interdicții și cu o climă extrem de dură. Mai jos puteți citi despre complicata poveste a căii ferate Mecca - Medina și despre prima încercare de a lega aceste două orașe, acum peste 100 de ani.

Trenul saudit de mare vitezaFoto: Al Shoula Consortium

Modernizarea unei țări bogate, dar cu foarte multe probleme

Arabia Saudită este celebră pentru petrol, pentru uriașele deșerturi, pentru regulile cu multe interdicții la adresa femeilor și pentru orașele sfinte ale Islamului: Meca și Medina. Însă puține țări au avut parte de atât de multe critici în ultimul an, după groaznica ucidere a jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul saudit din Istanbul, în toamna lui 2018.

Multe s-au schimbat în Arabia Saudită unde prințul moștenitor Mohammad bin Salman (MBS) se voia a fi privit precum un reformator ”luminat” atipic pentru istoria țării. Însă uciderea lui Khashoggi a schimbat percepția asupra lui MBS în afara țării, fiindcă puțini cred că prințul NU a fost cel care a ordonat crima.

Câteva lucruri s-au schimbat însă: femeile au primit dreptul de a conduce, alte restricții ce le îngreunau viața au fost parțial înlăturate și chiar și cinematografele au fost redeschise după 35 de ani de pauză. În același timp însă, autoritățile au înăsprit măsurile împotriva celor pe care-i consideră ca fiind opozanți ai regimului.

Foto Saudi Railways Organisation

Ca parte a uriașului plan de modernizare a țării, saudiții au construit o linie ferată pentru trenuri de mare viteză între Mecca și Medina, dar totul se întâmplă într-o țară cu totul ieșită din comun pentru ”peisajul” feroviar.

Puține trenuri, mult deșert și Lawrence al Arabiei

Prima idee de a lega printr-un ”drum de fier” orașele Mecca și Medina a apărut acum peste 120 de ani când zona era parte a Imperiului Otoman. La 1900 a început construcția căii ferate de la Damasc la Medina, via Haifa (azi în Israel) și Ammann (azi în Iordania). Opt ani a durat construcția, în condiții îngrozitor de grele, dar rezultatul avea să fie că drumul de la Damasc la Medina a putut să fie parcurs de pelerini într-o zi cu trenul, față de 40 de zile înaintea apariției trenurilor. La partea finală dintre Al Ula și Medina au lucrat doar muncitori musulmani, creștinilor fiindu-le interzis accesul.

Lucrări la linia de mare viteză (foto dar.com)

Ideea era ca linia Hejaz-ului (Hejaz Railway) să aibă 1.600 km și să lege Damasc de Mecca, dar punctul terminus a fost Medina din cauza unor proteste dure, unele legate de religie care cereau ca ”măgarul de oțel”, cum era supranumit trenul de opozanții săi, să nu ajungă la sfântul oraș. Au contat enorm și proprietarii de cămile care-și vedeau viitorul ruinat de faptul că aproape totul avea să fie transportat cu trenul.

Doar opt ani a circulat trenul Damasc - Medina, până la 1916 când situația politică s-a deteriorat grav. În 1914 otomanii au intrat în război de partea nemților, iar britanicii au încurajat arabii din peninsulă să-i atace pe turci. Calea ferată a Hejaz-ului era ținta ideală și triburile arabe au atacat-o, dar aveau nevoie de explozivi ca să distrugă porțiuni consistente din linie. T E Lawrence (cunoscut apoi ca Lawrence al Arabiei) a fost cel care a condus raidurile de sabotare a liniei, la început de 1917. Lawrence s-a aliat cu Prințul Feisal, unul dintre fii emirului din Mecca, și au reușit să izoleze trupele otomane din Mecca de restul trupelor. Cele mai multe secțiuni din partea sudică a liniei au fost distruse.

Arabia Saudită este o tară uriașă (2,1 milioane kmp, de nouă ori mai mare decât România) însă avea până acum câțiva ani doar 450 km de linii de cale ferată operaționali pentru pasageri, între orașul Dammam și capitala Ryadh. Linia s-a deschis în 1951 și în prezent trenuri spaniole produse de CAF parcurg cei 449 km în trei ore și jumătate.

În 2017 s-a mai deschis o linie, din capitala Riad (Ryadh) până spre granița cu Iordania și mai este în desfășurare un alt proiect gândit să lege câteva dintre orașele mari. Linia către granița iordaniană leagă Riad de Al Jawf (8 ore, existând și trenuri de noapte).

Gara din Mecca (foto dar.com)

Arabia Saudită, deși este o țară bogată, a neglijat investiția în linii de cale ferată. trenul nefiind o prioritate din mai multe motive: țara este uriașă și mult mai potrivită călătoriilor cu avionul, saudiților le plac enorm mașinile scumpe, iar trenurile nu sunt în general populare în țările din Golf.

Marele proiect feroviar a fost gândit acum mai bine de un deceniu: unirea prin trenuri de mare viteză a celor două orașe sfinte ale Islamului: Mecca și Medina (orașe unde non-musulmanii nu au acces). Trenul a fost gândit și pentru pelerinii care vin la locurile sfinte ale Islamului, pentru că turiști în sensul clasic Arabia Saudită nu prea a acceptat până foarte de curând, deși țara are și stațiuni la mare și orașe cu arhitectură superbă și chiar și un sit arheologic ce poate rivaliza cu celebra Petra din Iordania (Mada'in Saleh).

Super-trenul spaniol dintre ”Makkah” și ”Madinah”

Un tren Talgo de test a parcurs la final de 2017 distanța de 450 km în două ore și 52 de minute și în fazele de testare și în cea pre-operațională trenurile au parcurs în total 430.000 km.

În septembrie 2018 a fost deschisă linia și există două opriri: Jeddah, și King Abdullah Economic City. Inițial, vitezele maxime nu au atins 300 km/h, dar în decembrie 2019 autoritățile au anunțat că viteza a fost crescută la 300 km/h pe câteva porțiuni și timpul de parcurs coboară de la 2 ore și 55 minute, la 2 ore și 45 de minute. Biletul costă 40 de dolari la clasa a-2-a și 70 de dolari la clasa 1. La Mecca, Medina și Jeddah au fost construite gări luxoase.

De la Mecca la Jeddah sunt 76 km și drumul durează 42-45 minute, iar de la Jeddah la Medina cei 375 km sunt parcurși în 2 ore și 14 minute de cele mai rapide trenuri.

În 11 decembrie s-a deschis o linie de 6 km derivată din linia principală, linie ce duce la aeroportul King Abudulaziz din Jeddah, folosit de aproape toți pelerinii care merg la Mecca. Jeddah este capitala comercială a țării și cel mai liberal oraș saudit, ceea ce nu este puțin lucru.

Pe 11 decembrie nu s-a deschis doar legătura către aeroportul din Jeddah, ci și circulația trenurilor între Mecca și Medina, fiindcă la un an de la deschidere, pe 26 septembrie 2019, un incendiu uriaș a făcut 10 răniți la noua gara din Jeddah.

Incendiul a fost puternic și a fost stins după 15 ore și circulația nu a mai putut fi reluată decât zece săptămâni mai târziu, timp în care a fost construită o linie ocolitoare de 1,5 km. Inițial, închiderea circulației ar fi trebuit să dureze doar o lună, dar lucrările au fost mai complicate.

Cum a fost construită linia - O naștere cu probleme, un început cu ”stângul”

Lucrările au început în 2009 și totul trebuia să fie gata în 2014 la linia de mare viteză Haramain care leagă cele două mari centre ale islamului: Mecca și Medina (sau Makkah și Madinah, după denumirile arabe). Un nou termen, nerespectat nici el, a fost 2016.

Licitațiile au fost "cu cântec" și se crede că spaniolii au primit în 2011 contractul datorită legăturilor fostului rege Juan Carlos cu extrem de influenta familie regală saudită. Contractul a fost acordat de Saudi Railways Organisation (SRO) unui consorțiu de 12 companii spaniole și două companii saudite, consorțiu numit Al Shoula.

Linia, care trece și prin portul Jeddah, dar și printr-un nou oraș gigantic construit de la zero (King Abdullah Economic City (KAEC), a pus o mulțime de probleme de inginerie din cauză că traversa deșertul și trebuia să fie ferită de furtunile de nisip, iar șinele trebuie să fie extrem de rezistente, pentru a face față unor variații mari de temperatură (de la -2 la 55 de grade). La Medina, minima absolută a fost -1, la Mecca ,maxima absolută a fost de 51 de grade.

foto Dar.com

Din cauza lucărilor dificile, costurile au crescut cu peste 350 milioane euro. RENFE și gestionarul de infrastructură Adif gestionează și mențin linia pentru 12 ani.

Vânturile puternice din deșert reprezintă o problemă și pe câteva porțiuni au fost construite ziduri de cinci metri înălțime, pentru ca nisipul să nu se acumuleze pe linii. Însă un specialist spaniol, care a ajutat la construcția unei căi ferate în nordul Africii, spunea că șanțurile de lângă ziduri se vor umple repede cu nisip și vor trebui curățate foarte des, procedeu extrem de greoi și scump.

Grupul Grampet NU a avut influență asupra conținutului acestui material sau în alegerea subiectului