Parlamentul iranian a aprobat, marți, un proiect de lege care desemnează armata americană și Pentagonul drept entități teroriste, relatează agenția iraniană de știri, FARS.

PentagonulFoto: HotNews.ro

În plus, Parlamentul iranian solicită guvernului să aloce 200 de milioane euro pentru Forța Quds, a Corpului Gărzii Revoluției Islamice (IRGC), pentru a se răzbuna pe SUA, după asasinarea generalului-locotenent, Qassem Soleimani.

Legiuitorii iranieni au votat în unanimitate proiectul de lege în ședința de marți, 7 ianuarie. În cadrul acesteia, au fost prezenți și membrii organismului de verificare al Consiliului de Apărare, pentru a-l aproba imediat, în scopul ratificării sale ca lege.

În timpul sesiunii parlamentare, un proiect de lege ratificat anterior, pe 23 aprilie 2019, care desemna Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) ca organizație teroristă - în replică la desemnarea IRGC, de către administrația americană, ca entitate teroristă -, a fost modificat.

Potrivit noului act legislativ, „toți membrii Pentagonului, comandanții lui, ca și companiile și institutele afiliate acestuia, precum și cei care au ordonat asasinarea generalului-locotenent martir, Hajj Qassem Soleimani", au fost adăugați pe lista de teroriști.

De asemenea, pe baza proiectului de lege recent aprobat, guvernul iranian este solicitat să furnizeze Forței Naționale de Dezvoltare a IRGC suma de 200 milioane de euro din Fondul Național de Dezvoltare, pentru a-și consolida puterea de apărare, „ca răzbunare pentru asasinarea generalului Soleimani”.

Inițiativa forului legislativ iranian a venit pe fondul tensiunilor create, recent, de atacul american asupra unităților PMF (Iraq's Popular Mobilization Forces), în care au fost uciși 28 de irakieni. O zi mai târziu, irakienii au atacat ambasada SUA la Bagdad. Miercuri, 1 ianuarie, președintele Donald Trump a comandat trimiterea a cca 750 de soldați americani, în Orientul Mijlociu.

O detaliere a succesiunii de evenimente care a dus la actul extrem, din 3 ianuarie, poate fi accesată aici.