Președintele Donald Trump a amenințat sâmbătă că Statele Unite vizează atacarea a 52 de obiective iraniene dacă Teheranul va ataca poporul sau ţinte americane ca răspuns la atacul cu dronă lansat de SUA în care fost a ucis comandantul militar iranian Qassem Soleimani în Irak, potrivit Reuters.

Donald TrumpFoto: Flickr/ The White House

17.00: Parlamentul irakian a adoptat, duminică, o rezoluție prin care cere guvernului să pună capăt prezenței trupelor străine și să se asigure că acestea nu vor folosi teritoriul, spațiul aerian și maritim al țării în niciun scop, scrie Reuters.

16.00 Generalul iranian Qasem Soleimani figura pe lista Consiliului European a persoanelor și grupurilor vizate de măsuri restrictive specifice în vederea combaterii terorismului, potrivit unui document din august 2019.

15.40: Papa Francisc face apel la dialog și aplanarea tensiunilor."Războiul nu aduce decât moarte şi distrugere. Invit toate părţile să păstreze aprinsă flacăra dialogului şi a autocontrolului şi să prevină ostilităţile", a transmis el.

15.08: Iranienii au ieșit în stradă pentru a întâmpina sicriul generalului Soleimani.

Oamenii au strigat ”Moarte Americii”.

14.34: Iranul anunță ca va decide duminică pașii de urmat în ceea ce privește angajamentele asumate prin acordul nuclear cu marile puteri, semnat în 2015, potrivit Reuters.

"În această seară, vom avea o ședință foarte importantă pentru a decide următorul pas în implementarea acordului nuclear având în vedere recentele amenințări (ale Amercii-n.red). Trebuie subliniat că în politică, toate evoluțiile și amenințările sunt legate între ele”, a transmis un purtător de cuvânt al ministrului de externe, citat de Reuters.

14.30 Iranul lansează un nou atac la adresa liderului de la Casa Albă:”Trump este un terorist în frac. La fel ca ISIS și Hitler”

13.45Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, l-a invitat la Bruxelles pe ministrul iranian al afacerilor externe, Mohammad Javad Zarif, anunţă duminică un comunicat al UE, care cere din nou o "dezescaladare" a tensiunilor în Orientul Mijlociu.

13.29Londra a invitat duminică Teheranul să iasă din propria izolare şi a pledat pentru o calmare a tensiunilor după escaladarea acestora între Iran şi SUA ca urmare a uciderii generalului Qassem Soleimani de către o dronă americană în Irak, potrivit AFP şi Reuters. Qassem Soleimani reprezenta o "ameninţare regională" şi SUA aveau "dreptul să se apere", a declarat ministrul britanic de externe Dominic Raab.

12.42Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, l-a avertizat pe preşedintele american Donald Trump, după ce acesta a ameninţat cu lovirea a "52 de situri" iraniene, între care locuri istorice, afirmând că "vizarea unor situri culturale este o crimă de război", informează France Presse şi EFE.

10.56Iranul sugerează că se pregăteşte de un "război sângeros”, după ce Qasem Soleimani, liderul Forţei Quds, a murit în urma unui atac cu dronă al Statelor Unite ale Americii. Iranienii au dat un semnal serios în acest sens arborând pentru prima dată în istorie steagul roşu deasupra unei moschei considerate loc sacru.

Nearătând niciun semn că ar dori să reducă tensiunile ridicate de atacul de vineri pe care l-a ordonat, președintele american a transmis pe Twitter o amenințare severă la adresa Iranului.

Trump a scris că Iranul "vorbește cu foarte mare îndrăzneală despre vizarea anumitor ţinte ale SUA” ca răspuns la moartea lui Soleimani.

Președintele american spune că Statele Unite au "în vizor 52 de obiective iraniene” și că unele sunt "la un nivel foarte înalt și importante pentru Iran și cultura iraniană, iar acele ținte, și Iranul însuși, vor fi lovite foarte rapid şi foarte rău”.

"SUA nu mai doresc amenințări!”, a spus Trump, adăugând că cele 52 de ținte reprezintă cei 52 de americani care au fost ținuți ostatici în Iran după ce au fost capturaţi din ambasada SUA din Teheran în 1979.

Sâmbătă, Casa Albă a emis un comunicat oficial privind atacul în care Soleimani a fost ucis "în temeiul Legii puterilor de război din 1973".

Soleimani, în vârstă de 62 de ani, a fost un important lider militar iranian - șeful Forței Quds din cadrul Gărzilor Revoluționare și arhitectul influenței răspândite a Iranului în Orientul Mijlociu. Muhandis a fost liderul de facto al grupărilor paramilitare ale Forțelor Populare de Mobilizare (PMF) din Irak.

Trump a făcut referire la un număr neobișnuit de potențiale ținte iraniene după ce un comandant important al Gărzilor Revoluționare Iraniene a menționat, de asemenea, un număr specific de ținte americane - 35 dintre ele - pentru posibile atacuri ca răspuns la uciderea lui Soleimani.

Generalul Gholamali Abuhamzeh a fost citat vineri de agenția de știri Tasnim declarând că Iranul îi va pedepsi pe americani oriunde s-ar afla la îndemâna Republicii Islamice și a ridicat perspectiva atacurilor asupra navelor din Golf.

"Strâmtoarea Hormuz este un punct vital pentru Occident și un număr mare de distrugătoare americane şi nave de război trec pe acolo. ... Obiectivele americane vitale din regiune au fost identificate de Iran de acum mult timp. ... Aproximativ 35 de ținte americane din regiune, precum și Tel Avivul, sunt la îndemâna noastră", a spus el.

Două atacuri au vizat aproape simultan sâmbătă seară Zona Verde ultrasecurizată din Bagdad și o bază aeriană irakiană în care se aflau soldați americani aflată la nord de capitală, au declarat responsabili ai serviciilor de securitate citați de AFP. Atacurile au loc la o zi de la uciderea într-un raid american în Irak a puternicului general iranian Qassem Soleimani.