Cancelarul german, Angela Merkel, a salutat acordul pe cinci ani la care au ajuns consorţiul rus Gazprom şi cel ucrainean Naftogaz pentru tranzitul de gaze ruseşti prin Ucraina, pe care l-a calificat drept "un important semnal" pentru garantarea aprovizionării cu gaze în Europa, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Mă bucur că acele conversaţii derulate timp de un an şi jumătate privind tranzitul de gaze ruseşti prin Ucraina în sfârşit au fost finalizate cu succes. Continuarea tranzitului de gaze prin Ucraina începând de la 1 ianuarie 2020 este un bun şi important semnal pentru garantarea securităţii aprovizionării cu gaze a Europei", a declarat Merkel, potrivit unui comunicat.

Cancelarul a mulţumit celor părţi semnatare, vicepreşedintelui Comisiei Europene, Maros Sefcovic, ministrului german al Economiei, Peter Altmaier, precum şi tuturor celor implicaţi. I-a mulţumit, în particular, lui Georg Graf Waldersee, însărcinat special al Guvernului german, "care în ultimele trei luni a contribuit considerabil prin implicarea sa în medierea dintre Rusia şi Ucraina".

Comunicatul reaminteşte că acordul are o durată de cel puţin cinci ani şi vizează "volume minime de tranzit anual substanţiale".

Contractul, semnat luni seara la Viena şi care se bazează pe acordul politic la care s-a ajuns în 19-20 decembrie, la Berlin şi, respectiv la Minsk, stipulează un volum de tranzit de 65 miliarde metri cubi de gaze în 2020 şi de 40 miliarde metri cubi în următorii patru ani (2021-2024). În plus, cele două companii au semnat un acord care vizează retragerea tuturor plângerilor în Justiţie prin care Kiev cerea Gazprom peste 12 miliarde dolari, deşi gigantul rus a plătit Kievului 2,9 miliarde dolari conform deciziei Tribunalului de Arbitraj de la Stockholm.

"Acum toate aspectele sunt reglementate şi reclamaţiile reciproce anulate. Tranzitul de gaze ruseşti prin Ucraina va continua în condiţii care vor satisface toate părţile", a declarat premierul rus Dmitri Medvedev.

Preşedintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a explicat că acest contract cu Rusia garantează pentru ţara sa venituri peste şapte miliarde dolari. Guvernul ucrainean subliniază că acest contract de tranzit cu Rusia era necesar pentru protejarea miilor de locuri de muncă şi a tarifelor mai reduse pentru consumatorii ucraineeni. În plus, Naftogaz a relaţionat succesul negocierilor cu Gazprom cu decizia SUA de a impune sancţiuni proiectului gazoductului rus Nord Stream 2, ceea ce a obligat Rusia să îl suspende.