Bogdan Aurescu a afirmat că alegerile din UK clarifică perspectiva ieșirii cu acord de retragere din UE, care prevede garanții pentru drepturile cetățenilor europeni, inclusiv cei români. El a spus că orice român care e în Marea Britanie poate să aplice pentru statut de ședere până la 30 iunie 2021, potrivit Mediafax.

Bogdan AurescuFoto: Hotnews

„Avem până în momentul de față peste 411.000 de români care au aplicat deja pentru acest „settled”, cei care sunt de peste 5 ani sau „pre-settled status”. Ambasada României la Londra acordă sprijin, în cazul în care este necesar. Până acum au fost câteva cazuri punctuale în care românii din Marea Britanie au solicitat acest sprijin și el a fost acordat. Trebuie spus faptul că aceste alegeri din 12 decembrie clarifică perspectiva ieșirii Marii Britanii cu Acord, pentru că asta este foarte important, un Acord de retragere, care prevede garanții pentru drepturile cetățenilor europeni, inclusiv pentru drepturile cetățenilor români”, a declarat Bogdan Aurescu, la Digi 24, întrebat ce se întâmplă cu dreptul de ședere pentru românii din Marea Britanie.

Ministrul de Externe a adăugat că orice român care se află deja pe teritoriul Marii Britanii sau intră în țară până la finalul acestui an poate cere drept de ședere până la 30 iunie 2021.

„Practic orice cetățean român care, fie se găsește deja pe teritoriul Marii Britanii, fie care intră până la 31 decembrie anul viitor, poate să aplice pentru acest statut până la 30 iunie 2021. Prin urmare, sunt create premisele ca toți cei care doresc și care se află într-una din aceste situații să obțină „settled” sau „pre-settled status”. Cel din urmă este pentru cetățenii care nu îndeplinesc această condiție de 5 ani, dar toți vor beneficia de această acoperire a acordului de retragere care stabilește garanții pentru drepturile cetățenilor europeni. Vom continua să acordăm sprijin în măsura în care el ne va fi solicitat”, a conchis Aurescu.

Dacian Cioloș a solicitat Guvernului să găsească soluții pentru românii care locuiesc de peste 5 ani în Marea Britanie, dar trebuie să ceară drept de ședere, în contextul Brexit. El a precizat că Executivul trebuie să vină cu propuneri pentru reintegrarea românilor care nu mai pot sta acolo.

„Acordul de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană nu este încă unul ideal din perspectiva cetățenilor români care locuiesc azi în UK. Parlamentul European a atras deja atenția și va fi ferm în continuare asupra unei prevederi esențiale pentru cetățenii UE care au reședința în Marea Britanie. Este vorba despre procedura de obținere a dreptului de ședere care este greu aplicabilă și pune efortul birocratic pe umerii cetățenilor în loc să fie în responsabilitatea statului britanic”, a scris Dacian Cioloș, sâmbătă, pe Facebook.

Citește și:

Bogdan Aurescu despre discuțiile privind mutarea ambasadei din Israel: Ne-au costat candidatura de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU

Ministrul de Externe, referitor la pensiile speciale pentru diplomați: Este o meserie care justifică o retribuție pe măsură