Săptămâna trecută, Partidul Conservator a câștigat alegerile generale din Regatul Unit al Marii Britanii. În urma acestui rezultat electoral, Brexit-ul a primit un suport important iar angajamentele luate în campania electorală anticipează un parcurs rapid către separarea de blocul comunitar.

Alexandru CristeaFoto: Tuca Zbarcea & Asociatii

În noul context, ratificarea Acordului de retragere nu ar trebui să mai înregistreze întârzieri, iar Brexit-ul ar putea avea loc pe 31 ianuarie 2020. După această dată, se va intra în Perioada de Tranziție în care Regatul Unit va continua să urmeze reglementările comunitare. Practic, până la 31 decembrie 2020, nu vor avea loc schimbări ale implicațiilor în materie de TVA și vamale în privința relațiilor comerciale cu Regatul Unit. Perioada de Tranziție poate fi prelungită doar dacă este luată o decizie în acest sens până la 1 iulie 2020.

Într-un scenariu mai puțin probabil, dacă Acordul de retragere nu este totuși ratificat de parlament, va avea loc un Brexit fără acord.

În oricare dintre aceste scenarii, efectul principal al Brexit-ului asupra activităților economice este introducerea formalităților vamale pentru comerțul dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană. Alte facilități fiscale existente în prezent (ex. operațiuni tripartite, stocuri la dispoziția clienților, rambursările de TVA între state membre UE, etc.) ar putea să dispară. Totuși, vor putea fi utilizate regimuri vamale (ex. perfecționarea activă) pentru a simplifica în cazurile în care este posibil noua situație de fapt.

Este un moment oportun pentru companiile care desfășoară operațiuni economice cu Regatul Unit să analizeze efectul Brexit-ului asupra acestor activități și să stabilească ce schimbări sunt necesare pentru a fi cât mai puțin afectate de scenariul foarte probabil al realizării Brexit-ului.

Un articol semnat de Alexandru Cristea, Tax Partner al Țuca Zbârcea & Asociații Tax