„Construcții haotice, fără respect pentru istoria comunității și pentru viața privată a persoanelor, s-au aglomerat în zone protejate, lipite de monumente istorice sau la mici distanțe, de câțiva metri, de alte construcții deja existente. Libera inițiativă a fost adeseori confundată cu dreptul fiecăruia de a construi unde vrea și cum vrea” - este punctul de plecare al interviului de față cu Dumitru Dobrev, coautor al cărții "Dreptul urbanismului".
Reporter: A salvat urbanismul vreo viață de om? De ce-i nevoie de urbanism?
Dumitru Dobrev: Dacă a salvat urbanismul vreo viață de om? Evident că nu. Nu într-o manieră așa de evidentă precum o face echipajul unei ambulanțe. Într-o manieră indirectă, însă, cu siguranță, da. De exemplu, atunci când configurația și lățimea aleilor dintr-un complex de locuințe colective permit o anumită rază de bracaj, iar autospeciala de pompieri poate să intre și să stingă un incendiu, e și meritul urbanistului care a așezat în spațiu acele blocuri și a configurat căile de acces. Chiar dacă nu salvează tot timpul vieți, știința milenară a urbanismului ne face viața mai ușoară, ne permite să ne ducem viețile cât mai bine posibil într-un stup uman aglomerat. Ce altceva erau orașele medievale fortificate? Dacă faci o vizită în Barri Gòtic din Barcelona sau în Dubrovnik, îți dai seama că oamenii au deprins arta de construi în spații aglomerate bazată pe niște reguli aplicate implacabil. Acel summum de reguli este urbanismul. Toate aceste reguli există, ca noi să putem trăi civilizat în orașele noastre, ca ele să nu devină cercuri ale infernului imobiliar precum Cairo, Karachi sau Mumbai.
Reporter: Arhitectul în România este înlocuit de constructor, iar urbanismul de mușchiul primarului. Ce-i de făcut? Dumitru Dobrev: Nu cred, arhitecți încă există în România. Numai că, de multe ori, fac mari compromisuri, pentru că dezvoltatorul sau, mai bine zis, clientul le cere să facă compromisuri. În mentalitatea noastră s-a instalat „crezul” că poți să ai orice fel de idei, că poți să ceri orice de la architect / urbanist, dacă ai bani. Și aici se vede de la o poștă calitatea elitelor, inclusiv a cleptocraților vechi și noi, pentru că nu poți să compari vila „Duduiei” de pe Bulevardul Pache Protopopescu cu „blocul cu chinezării” din strada Zambaccian. În interbelic, se pare că până și les nouveaux riches aveau bunul obicei de a le lăsa arhitecților libertate de creație. Nu poți să compari vila Nicolae Malaxa de pe Aleea Alexandru 38 (actualul sediu al ICR) cu nimic din ce a construit Adriean Videanu sau Liviu Dragnea. Constructorul nu are nici o vină, el execută, pune în operă ceea ce desenează arhitectul. Într-o țară normală, rolul urbanistului ar fi să dea constrângerile (ceea ce noi numim indicatorii urbanistici POT, CUT, Hmax la cornișă, retragerile, numărul obligatoriu de locuri de parcare, procentul de spații verzi, dimensiunea și amplasarea căilor de acces), iar arhitectul trebuie să creeze cea mai funcțională și mai estetică locuință care poate rezulta din volumetria dată de urbanist. La noi, însă, dezvoltatorul e cel care bate cu pumnul în masă, arhitectul și urbanistul sunt oamenii care, de cele mai multe ori, zic „să trăiți, șefu!”, iar departamentul de urbanism din primărie e ca o plasă de paianjen – muștele mici rămân prinse în ea, cele mari o rup și trec mai departe.
Reporter: Puteți realiza o istorie recentă cu exemple a felului în care urbanistul a fost benefic?
Dumitru Dobrev: Sigur că da: unele din locurile emblematice ale „Micului Paris” arată astfel ca urmare a unor lucrări urbanistice aprobate de Primăria București în anii 1900-1910 sau în perioada interbelică: Parcelarea Filipescu în zona Parcului Kiseleff, Parcelarea Bonaparte-Mora (strada Paris, Bulevardul Aviatorilor, Piața Dorobanți, strada Roma, Bulevardul Iancu de Hunedoara), cele 25 de parcelări construite de Societatea pentru Locuințe Ieftine între 1910 și 1948, dintre care unele au fost demolate pentru a face loc Centrului Civic și Casei Poporului (parcelarea Lăzureanu-Cazărmii din cartierul Uranus).
Reporter: Cum arată urbanistic Bucureștiul?
Dumitru Dobrev: Bucureștiul ante- și interbelic, cât a mai rămas din el, arată bine din punct de vedere urbanistic, poate un pic prea eclectic pentru gustul meu. Majoritatea turiștilor, însă, consideră că eclectismul adaugă personalitate orașului. Nu același lucru îl putem spune despre construcțiile în stil stalinist gen: „Casa Scânteii”, din anii 1950, sau „circurile foamei” și cartierele de blocuri-dormitor din „Ceaușima” obsedantului deceniu 8 al secolului trecut. Acestea sunt făcute pentru „omul nou”, mutat din rural să lucreze în „fabrici și uzine”, om care nu are nevoie de confort urban, de o locuire de calitate. Dacă vom compara astfel de cartiere dormitor cu cele construite tot în anii ‘70, în Occident, vom observa că cele din urmă au scuaruri mai mari, mai multe locuri de parcare, alei mai generoase, mai mult spațiu verde, mai multe facilități urbane care să permită agregarea unei comunități.
Reporter: Cum arată Constanța veche?
Dumitru Dobrev: Constanța veche este, de fapt, așa-numitul „Centru Istoric” delimitat de strada Duca, Bulevardul Mamaia și prelungirea Bucovinei. Aceasta reprezintă, aproximativ, suprafața orașului în primul deceniu al secolului al XIX-lea. Cea mai interesantă parte a Centrului Istoric, din punct de vedere arhitectonic, este „Peninsula”, o adevărată chintesență a istoriei antice și medievale a orașului – o rezervație arheologică cu 643 de monumente istorice, dintre care unele îngropate, iar altele subacvatice – cunoscute doar de arheologi. Conform proiectului noului PUZ „Peninsulă”, este vorba de situl arheologic înscris pe Lista Monumentelor Istorice – „Oraşul antic Tomis”, între Bulevardul Ferdinand, faleza de est a oraşului, până la plaja Modern, Cazinou, Poarta 1 Port Comercial, Bulevardul Termele Romane, perimetru care corespunde cu orașul fortificat bizantin Constantiniana și cu localitatea otomană Küstence.
Reporter: Cum arată?
Dumitru Dobrev: Ca și când orașul ar fi fost condus de cel puțin trei decenii de cleptocrați lipsiți de cel mai elementar respect pentru trecut, pentru valori culturale. Ceea ce, din păcate, este și adevărul gol-goluț. Nu există nicio bucată de stradă care să fie coerentă din punct de vedere urbanistic. Construcțiile noi, cele mai multe, de prost gust, răsar te miri unde lângă case monument istoric sau care ar putea fi monumente istorice dacă s-ar fi preocupat cine trebuia de asta. Exemplul sinagogii așkenaze în care crește iarba este unul dramatic, care spune multe despre grija pentru orașul vechi. La fel de elocvente sunt și scheletele de clădiri de peste 10 etaje abandonate, beton și metal ruginit, în același centru istoric.
Reporter: De ce?
Dumitru Dobrev: Pentru că Mazăre, Nicușor Constantinescu, Făgădău și alții de teapa lor. Ce ați vrea să se fi construit în epoca Mazăre: clădiri în stilul catalan modernist al lui Santiago Calatrava? Visul milionarilor de tranziție e să aibă clădiri înalte și ieftine, ca să vină mai multă chirie, iar aspectul clădirii sau al străzii e o non problemă. Păi ce, e terenul meu, fac ce vreau pe el. Nu?
Reporter: De ce Mall lângă Palatul de la Iași?
Dumitru Dobrev: Pentru că și la Iași se pare că atâta putem. Zona adiacentă Palatului Culturii din Iași, fiind destul de aproape de vechea Curte Domnească, trebuie să fi fost locuită în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea de persoane aflate în preajma elitei politice și religioase a Moldovei. S-a descoperit acolo gospodăria domnească, grajdul domnesc și un chioşc cu havuz, fundații ale caselor târgoveților ieșeni, toate datând din epoca lui Vasile Lupu. Cred că trebuia făcută o campanie arheologică serioasă, iar descărcarea să se decidă după ce ar fi fost cercetat întregul sit. Numai după redactarea unei monografii arheologice serioase și a unui studiu urbanistic, abia atunci ar fi putut autoritățile locale să decidă dacă sit-ul este potrivit pentru un mall sau ar fi trebuit ca mall-ul să fie „exilat” într-o fostă zonă industrială gen Nicolina, iar zona din jurul Palatului Culturii să fie destinată unui parc / unei zone de agreement / teatru de vară, astfel încât să fie puse în valoare atât vestigiile arheologice, cât și Palatul Culturii, cu neogoticul său flamboiant. Numai că s-au făcut niște compromisuri „balcanice”, descărcarea arheologică s-a făcut pe bucățele și cu finanțare de la dezvoltator iar vestigiile găsite au fost „puse în valoare” sub plăci meschine de sticlă în cadrul Palas Mall și PALAS Shopping Street.
Reporter: Banii copleșesc urbanismul. De ce se vând urbaniștii?
Dumitru Dobrev: Din cauză că actuala Lege nr. 350/2001 permite așa numitul „urbanism derogatoriu”, adică elaborarea unei documentații urbanistice de tip PUZ sau PUD pentru suprafețe mici, cum ar fi o proprietate de 500 mp cu vecini pe 3 laturi și ieșire la stradă. Ca urmare, dezvoltatorii achiziționează de la cei care au trecut prin calvarul restituirii sau de la speculanții de drepturi litigioase parcele mici aflate între blocuri din anii ‘70 sau în vechile parcelări interbelice și doresc să ridice locuințe colective, unele adevărate „bloculețe” între case. Doar în 2016 s-a încercat limitarea acestor abuzuri prin OUG nr. 100/2016. De exemplu, prin art. 32 alin. 4 ce impunea ca teritoriul ce urmează să fie studiat printr-un PUZ să aibă minimum 5000 mp și să fie delimitat de cel puțin 3 drumuri publice. Se interzicea crearea de trupuri izolate de intravilan în baza unui plan urbanistic zonal astfel încît cartierele să-și păstreze coerența urbanistică. Nu întâmplător, în 4 mai 2017, OUG nr. 100/2016 a fost abrogată printr-o lege de respingere (nr. 86/2017), dată de majoritatea parlamentară care s-a format în urma alegerilor din decembrie 2016. Nu prea pot să înțeleg de ce un mare partid autoproclamat „de stânga” e atât de grijuliu să nu strice afacerile cu petice de terenuri de construit din marile orașe. De ce închid ochii la abuzuri? Nu știu, întrebați-le pe doamnele „de la serviciul urbanism” din marile primării ale României, care au salarii de 5000 RON pe lună, dar vin la serviciu cu pantofi Louboutin și cu genți Louis Vuitton, pe patronii firmelor de arhitectură, care au în acționariat „rude mari, împărătești”, DNA-ul care, de la dosarul Solomon „Moni” Wigler, n-a mai făcut nici o incursiune în apele tulburi ale marilor „combinatori de PUZ-uri”.
Reporter: Ce e de schimbat urgent în dreptul urbanismului?
Dumitru Dobrev: Ca măsură de „resuscitare a pacientului aflat în comă”, ar trebui ca noul Guvern să dea o OUG prin care să dea timpul înapoi adică să readucă Legea nr. 350/2001 a urbanismului la stadiul la care se afla când era în vigoare OUG nr. 100/2016. Trebuie urgent revizuite, aduse la zi, corelate și aprobate în ședință de guvern următoarele actele normative pentru punerea în aplicare a legii (care reprezintă pâinea de zi cu zi a urbaniștilor): - Hotărârea de Guvern nr. 525/1996 pentru aprobarea regulamentului general de urbanism (ultima dată completată superficial cu 2 articole prin HG nr. 1180/2014); - Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice nr. 13/N/1999 pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind metodologia de elaborare si continutul-cadru al planului urbanistic general”, indicativ GP038/99; - Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice nr. 176/N/1999 pentru aprobarea reglementãrii tehnice „Ghid privind metodologia de elaborare si continutul-cadru al planului urbanistic zonal”, indicativ GM-010-2000; - Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice nr. 176/N/1999 pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind metodologia de elaborare si continutul-cadru al planului urbanistic de detaliu”, indicativ GM 009-2000; Acestea sunt extrem de vechi, din anii ’90, când reglementările în materie de urbanism erau incipiente, sunt total depășite de restul legislației (de exemplu, cu legislația în materie de mediu și spații verzi unde ne-a obligat UE să ne aliniem aquis-ului comunitar) și necorelate cu nimic din ce e în vigoare acum. În plus, metodologiile date în baza celor 3 ordine de ministru nu sunt publicate în Monitorul Oficial și, când vrei să ataci un PUZ pe motiv că nu are toate avizele, îți vine un consilier juridic șmecher de la Primărie care spune cu seninătate „nu eram obligați, metodologia nu e publicată în Monitorul Oficial, nu are forță juridică”. Așa că totul depinde de „luminile și înțelepciunea judecătorului”.
"Dreptul urbanistului", autori: Cristina Titirișcă, Anca Stroiu, Dumitru Dobrev
0
7
