Federaţia Română de Handbal a anunţat, vineri, în urma şedinţei Comisiei Centrale de Disciplină, că formaţia Corona Braşov a fost sancţionată cu ”descalificarea şi pierderea punctelor obţinute în Liga Naţională, sezonul competiţional 2019-2020”, ca urmare a scandalului de dopaj, informază News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Încheiat astăzi, 06/12/2019, în şedinţa extraordinară a C.C.D. în prezenţa membrilor: Jugănaru Lucian, Vicea Viorel, Dincă Valerică, Berindei Dan, Teodorescu Emil. În legătură cu procedura disciplinară deschisă împotriva clubului CSM Corona Braşov, Comisia, văzând punctul de vedere al acestuia, hotărăşte: respinge excepţia necompetenţei generale a Comisiei de Disciplină, ca neîntemeiată, şi respinge excepţia inadmisibilităţii sesizării Comisiei de Disciplină, ca neîntemeiată. În baza dispoziţiilor Art.63 alin. 2 din Legea 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, sancţionează echipa de handbal feminin senioare a CSM Corona Braşov cu descalificarea şi pierderea punctelor obţinute în Liga Naţională, sezonul competiţional 2019-2020”, se arată în comunicatul FR Handbal.

Forul naţional mai menţionează că ”apelul se poate face în termen de 5 (cinci) zile de la momentul intrării în posesia hotărârii motivate, respectând procedura introducerii apelului, conform Art. 15.4”.

La rândul său, Federaţia Europeană de Handbal a anunţat, joi, că a iniţiat procedurile legale împotriva clubului Corona Braşov, de unde 17 jucătoare au încălcat prevederile antidoping, prin folosirea unei proceduri interzise de oxigenare a sângelului cu terapie laser. Clubul a fost şi suspendat din competiţiile europene, unde urma să continue în grupele Cupei EHF.

Jucătoarele de la Corona Braşov vizate de EHF au fost deja suspendate de ANAD şi de Comisia de Disciplină a FR Handbal.

Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a anunţat, în 19 noiembrie, că trei handbaliste ale echipei Corona Braşov, ale căror nume nu au fost dezvăluite la acea vreme, sunt suspectate de utilizarea unor proceduri interzise. Ele ar fi urmat o terapie cu laser intravenos, interzisă de regulamentul WADA.

Cele trei jucătoare notificate au fost Cristina Laslo, Bianca Bazaliu şi Daciana Hosu. Primele două făceau parte din lotul naţional al României şi au ratat Campionatul Mondial din Japonia, care se încheie în 15 decembrie.