Secretarul Apărării al SUA, Mark Esper, a declarat că formalităţile de retragere a trupelor americane din nord-estul Siriei s-au încheiat. De asemenea, Esper a subliniat că, de la început şi până în prezent, Turcia a fost „o parte indispensabilă a NATO”, titrează Sabah, citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

Într-un interviu acordat agenţiei britanice Reuters, Mark Esper a lămurit incertitudinile privind prezenţa militară americană în regiune după ordinul dat de preşedintele SUA, Donald Trump, în luna octombrie, de retragere din Siria.

Esper a declarat că în întreaga ţară mai sunt aproximativ 600 de militari americani, în poziţii mai stabile. Mark Esper a adăugat că în cazul în care aliaţii europeni vor contribui la misiunea din Siria, vor putea reduce numărul militarilor americani din regiune.

„În coaliţie se discută din nou. Vedem că unii aliaţi doresc să trimită voluntari. Dacă o ţară aliată, o ţară membră NATO, va decide să ne dea 50 de persoane, putem să retragem 50 de persoane (militari americani)”, a adăugat Esper.

În declaraţia care a fost transmisă de agenţii drept Breaking News, numărul 1 al Pentagonului a spus că nu s-a înregistrat nicio evoluţie în privinţa sistemului S-400 după întâlnirea dintre preşedintele Recep Tayyip Erdoğan, şi preşedintele SUA, Donald Trump, la summit-ul NATO de la Londra.

Secretarul de stat al SUA a apreciat totuși ca fiind un „pas pozitiv” faptul că Turcia nu blochează planul de apărare al ţărilor baltice şi Poloniei şi a precizat că, de la început şi până în prezent, Turcia este „o parte indispensabilă a NATO”.