Cu ce greșesc social-democrații europeni? Social-democrații germani nu reușesc să se îmbunătățească în sondaje nici după alegerea de către membrii SPD a noii conduceri. Social-democrații au probleme similare și în alte țări europene. Dar există și speranțe. Când social-democrații europeni caută consolare, ar trebui să privească spre Portugalia. Acolo, premierul social-democrat António Costa a reușit să-și îmbunătățească scorul electoral la alegerile din octombrie, ajungând la 36%. În Portugalia însă, numele partidelor pot genera confuzii: partidul lui Costa este intitulat Partidul Socialist, dar are o orientare social-democrată. În nicio altă țară nu este mai clară prăbușirea social-democrației ca în Franța. Partidul se numește în continuare "socialist" și nu social-democrat, păstrând intenționat aplecarea spre stânga, scrie DW.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Profesorii predau, elevii se predau. Doamna Paisie, sau cum o cheamă, ministrețea Educației, a produs unul dintre cele mai pătrate argumente circulare din câte cunosc. 44% dintre elevii români în vârstă de 15 ani sunt analfabeți funcțional – este concluzia testului internațional PISA. Nu trebuie să ne îngrijorăm, a zis ministrețea, deoarece testul nu se referă la ce știu elevii, ci la utilizarea a ceea ce știu. Ceea ce reprezintă chiar termenii de definiție ai analfabetismului funcțional! Deci: aproape jumătate dintre elevi sunt analfabeți funcțional pentru că sunt analfabeți funcțional, nu vă faceți griji, potrivit Republica.ro.

Ce averi au miniștrii din cabinetul Orban: terenuri, opere de artă, mașini și bijuterii Pe site-ul Guvernului României au fost publicate declarațiile de avere ale miniștrilor din actualul Guvern. În timp ce Ludovic Orban este „cel mai sărac premier”, miniștrii săi au însă numeroase proprietări. Raluca Turcan, vicepremier, deţine un apartament de 102 mp în Sibiu, achiziţionat în anul 2017 alături de soţul ei, Valeriu Turcan, două terenuri (unul de 3.000 de mp în Limanu, județul Constanța și unul în Gruiu, județul Ilfov, la care este coproprietar), un autoturism Toyota din 2008 și bijuterii în valoare de 12.000 de euro. Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, deține trei terenuri obţinute din donaţii. Mai are, în coproprietate, o casă de 130 de mp, obținută tot prin donație, dar și un apartament de 120 de mp, achiziționat prin credit. Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a obţinut venituri de peste 560.000 de lei din activitatea de avocat și 118.107 lei venituri din indemnizaţia parlamentară, potrivit Libertatea.

Klaus Iohannis vorbește pe limba lui Trump: Noi credem în NATO. Împărțirea costurilor trebuie urmată și de ceilalți aliați. Președintele Klaus Iohannis a vorbit la dejunul oferit de Donald Trump șefilor de stat care au alocat 2% pentru apărare, susținând că este important ca împărțirea costurilor să fie susținută și de ceilalți aliați. „Noi credem în NATO, credem în unitatea NATO şi că NATO este foarte important pentru toţi”, a spus președintele, de față cu liderii celor 8 state care și-au îndeplinit acest obiectiv. Președintele Klaus Iohannis a participat miercuri, la Londra, la un dejun de lucru oferit de președintele SUA, Donald Trump șefilor de state din NATO care au alocat 2% din PIB pentru apărare. La dejun a participat și ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, arată Digi24.

Deputaţii PSD i-au prelungit detenţia lui Dragnea. Câte zile de libertate câştigase fostul lider PSD pe baza recursului compensatoriu. Legea care a deschis porţile puşcăriilor a fost abrogată de Parlament, însă, o vreme, va mai produce efecte pentru condamnaţii aflaţi după gratii. Spre exemplu, Liviu Dragnea a câştigat 5 săptămâni de libertate ca urmare a legii adoptate de PSD în 2017, când era la şefia social-democraţilor. Totuşi, dacă recursul compensatoriu ar fi rămas în vigoare, Dragnea ar fi avut de câştigat şi mai multe zile de libertate. Legea recursului compensatoriu, care a scos din puşcării peste 20.000 de infractori, a fost abrogată miercuri de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Toate partidele parlamentare au votat pentru abrogarea legii. Au fost 272 de voturi pentru şi doar 5 abţineri, notează Adevărul.ro.

Primele măsuri anunțate după dezastrul de la testele PISA. Ce vouchere ar putea primi părinții Se anunţă primele măsuri pentru combaterea analfabetismului funcţional, după ce marți rezultatele testelor. PISA au arătat că acest fenomen este în creştere cu 5 procente faţă de 2015. Anul viitor, părinţii ar putea primi pentru copiii vouchere pentru after-school printr-un proiect cu finanţare europeană. Iar cei care vor să fie profesori ar trebui să urmeze un master didactic în universități, în viitor. Oficialii promit şi că Educaţia va primi anul viitor un buget de minimum 5% din PIB, relatează Știrile Pro Tv.

Tupeistul care ne râde în nas la toţi! Mai marii Iaşului stau şi se scarpină la ureche. În ciuda ordinelor de suspendare ori interdicţie, blocul plombă din Nicolina al omului de afaceri Alex Zămosteanu care a scandalizat un oraş întreg merge fluierând mai departe. Epopeea de trei săptămâni a continuat ieri cu turnarea plăcii pentru un nou nivel. Acum trei săptămâni a fost prefectul acolo, ca să aplice interdicţia: în urma lui s-a finalizat un nivel. Recent a fost şi delegaţia primarului, cu ordin de suspendare: în urma ei s-a turnat placa pentru al doilea nivel. Cum este posibil ca un afacerist imobiliar să râdă în nas nu numai tuturor ieşenilor de rând, dar şi autorităţilor, de la Prefectură, Primărie şi până la Jandarmi sau Poliţie, atât Locală, cât şi naţională? Iată că se poate, căci în acest timp toţi stau şi se gândesc ce ar mai fi de făcut, scrie Ziarul de Iași.