​​Fermierii români solicită noi derogări în privința utilizării neonicotinoidelor pentru limitarea pierderilor provocate de dăunători. Specialiștii în domeniul creșterii plantelor avertizează că România, spre deosebire de alte state europene, se confruntă cu dăunători foarte agresivi, în special la culturile de porumb, floarea-soarelui și rapiță, scrie fermierinromania.ro.

Uniunea Europeană, în anul 2013, a luat decizia de a limita utilizarea unor insecticide neonicotinoide pentru tratarea semințelor unor culturi agricole, iar în 2018 a hotărât interzicerea în aer liber a trei tipuri de neonicotinoide, ca urmare a studiilor care arătau că acestea reprezintă o amenințare pentru polenizatori.

Din anul 2014, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a acordat derogări temporare pentru folosirea produselor pe bază de neonicotinoide. Pentru a obține o nouă derogare, în vederea protejării culturilor care vor fi însămânțate în primăvara anului 2020, specialiștii trebuie să convingă Comisia Europeană printr-un document care trebuie finalizat până în data de 15 decembrie a acestui an și care trebuie să cuprindă argumente fundamentate, credibile. Pentru aceasta, au avut loc întâlniri între fermieri, cercetători și reprezentanți ai MADR.

Efectele neonicotinoidelor asupra albinelor sunt investigate, în România, de specialiști. Prof. univ. dr. Roxana Vidican, decan al Facultății de Agricultură a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, afirmă că „nu există nicio dovadă asupra efectelor negative dacă substanța se aplică în doze corecte”. „Rezolvarea derogării pentru neonicotinoide este prioritatea zero pentru România. Prezența dăunătorului este tot mai mare. Trebuie să ne coalizăm să dăm un răspuns concret, științific. Ne risipim în proiecte neproductive. Derogarea pentru neonicotinoide este un obiectiv prioritar național”, declară profesorul Roxana Vidican. Cercetătorii admit că este nevoie de o cercetare aplicativă, fundamentată, care să fie transmisă Comisiei.

La rândul lor, fermierii sunt tranșanți. „Problema neonicotinoidelor trebuie rezolvată într-un fel. Dacă le interzicem, ce punem în loc? Apar produse așa-zis miraculoase, dar care nu au efect și între timp se pierd câmpurile de porumb”, declară Alina Crețu, director executiv al Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR).

Mihail Dumitru, director general adjunct Direcția de Agricultură a Comisiei Europene, afirmă: „La nivelul Uniunii Europene se dorește dispariția unor substanțe, se spune zero pesticide. E o aberație!”.

Lucian Buzdugan, directorul general al Agricost Al-Dahra, afirmă că „arealul în care apar dăunătorii care trebuie tratați cu neonicotinoide este în zona Dunării” și ridică o nouă problemă. „Mai grav este că dăunătorul a devenit polifag. Îl găsim și pe grâu și pe lucernă și pe rapiță”, spune directorul companiei care administrează 57.000 de hectare de teren agricol în Insula Mare a Brăilei.