Patru instituţii financiare au notificat BNR că vor să cumpere Credit Agricole România: două bănci greceşti, un fond american şi unul bulgar. Două bănci şi două fonduri de investiţii au notificat BNR că vor să cumpere sucursala din România a băncii franceze Credit Agricole, potrivit unor surse din mediul bancar. Este vorba despre două bănci greceşti, Alpha Bank şi Vista Bank, şi două fonduri de investiţii: JC Flowers, care deţine First Bank în România, şi Management Financial Group (MFG) din Bulgaria, un fond de investiţii din zona IFN-urilor, cu sucursale în regiunea Europei Centrale şi de Est, relatează Economica.net

BusinessFoto: Colaj foto

Deficitul românesc în contextul UE. După analiza situației găsite în finanțele publice și măsurile de aducere la normal a execuției bugetare, concretizate în cea de a doua rectificare bugetară pe 2019, România a ajuns cu deficitul planificat pentru anul în curs la 4,4% din PIB. Ocazie cu care se va duce exact la nivelul consemnat de Cipru în 2018. Ceea ce creează o oportunitate de a vizualiza foarte bine unde suntem în context european, dacă poziționăm mental bara cea mai lungă și albastră (în ton cu situația) din stânga graficului în dreptul României pe 2019 drept continuare a evoluției în contracurent cu cea a statelor europene din 2017 și 2018, potrivit Curs de Guvernare.

Renault a schimbat intempestiv directorul global de marketing. Noul șef vine de la Renault Italia. Renault a numit un nou director de marketing global, care va deveni și senior-vicepreședinte. Xavier Martinet îl înlocuiește pe Francois Renard, care părăsește compania, deși ocupa acest post de numai 8 luni. Renault Group va avea un nou director global de marketing, Xavier Martinet, care va fi și membru al Consiliului de Administrație și senior-vicepreședinte al companiei. Martinet vine de la Renault Italia, unde a fost director. Postul a fost ocupat până acum de Francois Renard, care fusese numit director global de marketing în noiembrie 2018, iar de la 1 aprilie fusese numit vicepreședinte și membru în Consiliul de Administrație Renault Group, scrie Profit.ro

Politica Agricolă Comună a UE a avut efecte negative asupra forţei de muncă din fermele de familie şi de subzistenţă, și în România. Politica Agricolă Comună a avut şi efecte negative asupra forţei de muncă angajată în agricultură, în special în defavoarea fermelor de familie, sunt concluziile unor studii realizate pentru Comisia de Agricultură din Parlamentul European. Mai mult, datele indică faptul că numărul fermierilor sub 35 de ani este în scădere, în ciuda fondurilor europene alocate pentru sprijinul tinerilor fermieri, conform Economica.net

Bucureşti pierde 14 poziţii în clasamentul celor mai inovatoare oraşe din lume şi cade pe locul 171. Timişoara urcă 36 de poziţii. Condiţiile pe care le oferă capitala României pentru transformarea unei idei inovatoare într-o inovaţie aplicată cu succes, la nivel regional sau global, ne aşează în clasamentul lumii pe locul 171, arată un comunicat transmis de organizaţia neguvernamentală INACO - Iniţiativa pentru Competitivitate. Înaintea oraşelor româneşti se află capitale din regiunea noastră, precum Praga, pe locul 61 – urcă două locuri în clasamentul din acest an, Budapesta – locul 79 şi Varşovia – locul 114 in lume, relatează Adevărul.

Companiile românești riscă să fie prinse descoperite din cauza stocurilor supradimensionate. Sectorul construcțiilor înregistrează o perioadă de producție (durata de realizare a proiectului) care poate varia între 2–3 ani, ceea ce expune acest sector la riscul de volatilitate al prețului din piață. Prețul imobiliarelor a crescut în medie cu 40% în perioada 2014–2018, urmată de o scădere cu 5% în primul semestru din 2019 și stabilizare în a doua jumătate a anului. Oferta de imobilie finalizate în piață a crescut cu aproape 31% în primul semestru din acest an, iar cererea a scăzut cu aproape 23%, scrie Republica.

Costul caselor de marcat cu jurnal electronic va putea fi dedus din impozit. Firmele, microîntreprinderile sau persoanele fizice autorizate își vor putea deduce din impozitul pe profit sau pe venit, după caz, contravaloarea caselor de marcat achiziționate și puse în funcțiune, conform unui proiect de lege aprobat luni de Senat. Proiectul va fi transmis acum spre dezbatere și vot final Camerei Deputaților. Firmele trebuie să aibă noile case de marcat funcționale de circa un an și jumătate, dar, după ce Guvernul a introdus această obligație fără ca pe piața să fie disponibile astfel de aparate de marcat, a acordat mai multe păsuiri, conform Profit.ro

Poate cea mai căutată meserie din România: operator producție. Salariile încep de jos, dar angajații muncitori pot câștigă 1.500 de euro. Companiile din industria producției de componente auto, în special din vestul României, angajează pe bandă rulantă muncitori necalificați pentru posturile de operatori de producție. Pentru această funcție salariile încep de la 1.600 de lei, însă pot să ajungă la 1.500 de euro, în timp, dacă muncitorii fac ore suplimentare și își ating normele. Fabricile de componente auto din vestul țării au deschise constant un număr mare de posturi de operatori de producție, pentru care caută candidati, iar singurele cerințe pe care le au de la aceștia sunt studiile medii, îndemânarea și dorința de a munci, relatează wall-street.ro