Procurorii DNA cer pedepse maxime de 15 ani închisoare pentru cei doi pompieri din dosarul Colectiv - Hotnews Mobile
1 € 4,7764 1 USD 4,3067vineri 06 dec 2019

Procurorii DNA cer pedepse maxime de 15 ani închisoare pentru cei doi pompieri din dosarul Colectiv

de N.O. Luni, 2 decembrie 2019, 15:00
- a A+
Imagine
DNA a solicitat luni, la Tribunalul Bucureşti, condamnarea pompierilor Antonina Radu şi George Petrică Matei la pedepse de câte 15 ani închisoare în dosarul Colectiv, aceştia fiind acuzaţi că au permis funcţionarea clubului, deşi ştiau că localul nu deţine aviz de securitate la incendiu, relatează Agerpres.



Reprezentantul DNA a solicitat ca cei doi pompieri să fie condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi uzurpare de calităţi oficiale, urmând ca pedepsele să fie orientate spre maximul prevăzut de legea penală, care este de 15 ani.

Potrivit DNA, în perioada septembrie 2014 - 30 octombrie 2015, cei doi ofiţeri ISU, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat că acel club din Bucureşti (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcţionat ca persoană juridică SC Music Hall SRL Bucureşti, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL Bucureşti) desfăşura activităţi specifice fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

Procurorii au reţinut că cei doi au permis funcţionarea în continuare a societăţii în condiţiile constatate şi nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, fiind astfel cauzată vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice prin permanenta punere în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a acestora şi a angajaţilor care s-au aflat în incinta clubului Colectiv în perioada septembrie 2014 - 30 octombrie 2015, dar şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Potrivit procurorilor, deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, Antonina Radu şi George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

Citește și:

Astăzi continuă dezbaterile finale în Dosarul Colectiv. Procurorii au cerut 15 ani de închisoare pentru fostul primar Cristian Popescu-Piedone


9158 de afisari


Spaga
Ochii_pe_voi [utilizator], Luni, 2 decembrie 2019, 15:09
+7/9
Cei doi au permis, dar șpaga grasa unde a mers?
Pentru procurorii DNA
hic sunt leones [utilizator], Luni, 2 decembrie 2019, 18:12
+4/4
https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-23516038-oficial-scolile-nu-mai-sunt-obligate-obtina-autorizatia-isu-incendiu-primariile-proprietarii-cladirilor-trebuie-obtina.htm

https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-22779176-raport-violen-ele-din-colile-din-capital-dublat-altul-700-diri-nu-autoriza-isu.htm

Cine îi anchetează pe cei care permit COPIIILOR să se ducă zilnic la cursuri în școli fără autorizații ISU?
inca 5 comentarii comenteaza
Cookie Settings