Epavă. Se aud behăiturile morții. De jur împrejur apă, oilor le e sete. De jur împrejur carne moartă, oilor le e foame. E al dracului de frig. Pe mal, funcționarii mai trag un șpriț și se duc să-și mângâie pisicile acasă.
Uite așa au trecut trei zile. Mii de oi zac într-o corabie eșuată la Capul Midia - Marea Neagră. Unele încă vii, altele putrede de moarte. Un transport de oi dinspre Dobrogea a plecat spre Libia și s-a înecat în mare. Oamenii au fost salvați imediat, zeci de mii de oi lăsate în morții mamii lor.
Săptămâna trecută un urs la Praid a zăcut zi și el noaptea pe caldarâm, a urlat după ajutor omenesc pe șosea. Niciun semn de ajutor.
Săptămâna asta, a venit rândul acestor oi plecate din Capul Midia să pățească la fel: să-și trăiască letargia sub ochii românului.
Avem deci un fel de a fi. Avem deci un act cu repetiție, cum zice și Vlad Ursulean:
Ce-i de făcut? Ce-i de înjurat?
Nu m-aș întreba din nou de ce autoritățile nu-și fac datoria și contemplă moartea unor animale. N-aș putea decât să vorbesc iar și iar despre niște băieți angajați “la stat”, la ANSVSA, Ministerul Agriculturii, etc.
Niște angajați flămânzi după un salariu.
Care luptă cu propria lipsă de știință, sunt paralizați de lehamitea de fiecare zi și au o singură dorință: unde își petrec concediu?
Nu-s conștienți de vidul lor. În firea lor nu-i scris să salveze oi, urși, maimuțe, pinguini, inorogi. Vidul acesta e mai tare decât legea care-i obligă să acționeze, decât poziția la ANSVSA, din ministere. Cred că nici nu citesc regulamentele, legile pe care ar trebui să le respecte. Cred că nu-i nimeni nici să-i pedepsească. Șefii sunt în aceeași relație cu Vidul lor personal. Plus că au un dispreț pentru orice oenge de salvare a animalelor.
Deci aici nu-i mare lucru de spus.
VIDUL Funcționarilor este VIDUL multora dintre noi.
Este felul nostru de a fi.
Mulți dintre noi când vedem o oaie, vedem o oaie. Când vedem un urs, vedem un urs. Nimic mai mult.
O să-ntrebați: dar ce-ar trebui să vedem?
Păi, să vezi viață. Da, oaia e viață. Ca omul, oaia are viață. Ca omul, oaia este viață.
Se spune că sărăcia te face să nu vezi dincolo de aparențe. Se spune că sărăcia te face brută. Când vezi oaie, vezi pastramă.
O fi și asta, dar nu cred în teoria asta în totalitate. Să vezi în oaie, o pastramă pe care o halești nu ține doar de sărăcie-flămânzenie. E multă lume cu banul în buzunar care nu vede în oaie decât ce este: o pastramă eco, un lapte bio și o brânză bio.
La oaie și la om este foame, sete, este turmă-socializare. Este viață.
Mărturisesc că eu nu știu dacă ochiul meu vede cu adevărat viață într-o oaie. Și eu văd prima oară pastramă, dar când aud urletul morții din Midia cred și în întrebarea asta:
“Suntem îndeajuns de inteligenți pentru a înțelege inteligența animalelor?”
Frans de Waal, autorul studiului cu numele ăsta, o spune răspicat aici: nu știm cât mult suflet au animalele, sau cât de inteligente sunt animalele, dar sigur este că noi, oamenii nu avem suflet și inteligență ca să le înțelegem.
Deci nu le înțelegem, de ce să le mai și ajutăm?
Pe scurt, sărac sau bogat, tânăr sau bătrân, angajat la stat sau la privat, nu suntem în stare să privim în jurul nostru și să vedem viață în oaie, maimuță, urs, elefant.
În România, întrebarea-povestea asta e tragică. Dece?
În lumea civilizată, da, acolo legile se aplică măcar. Nu-i știință de carte, nu-i reacție, nu-i empatie, nu-i nimic, dar e lege măcar.
Și legea se gândește la oaie, la urs.
La noi, legile nu se aplică, iar cei care văd viață într-o oaie, oengeurile pentru drepturile animalelor, sunt înjurate.
Oaia este la discreția noastră, a celor care n-avem educație, n-avem reacție, n-avem empatie. Dar n-avem nici lege.
Deci, acum hotărâți voi nu suntem mai răi ca oaia care behăie după viață la Midia?
6
41
