Substanțele cu care s-a făcut deratizarea în blocul din Timișoara ar fi fost cumpărate de pe piața neagră - avocat - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,2716vineri 10 iul 2020

Substanțele cu care s-a făcut deratizarea în blocul din Timișoara ar fi fost cumpărate de pe piața neagră - avocat

de Redactia Marţi, 19 noiembrie 2019, 11:23
- a A+
Imagine
Patronul firmei care a făcut deratizarea în blocul din Timișoara în care au murit 3 oameni a cumpărat substanțele folosite în imobil de la "o cunoștință", fără documente. El le-a declarat anchetatorilor că știa că substanțele sunt mai puternice decât de obicei, dar a primit asigurări că apartamentele în care a făcut dezinsecția nu erau locuite, potrivit avocatului său. Mai mult, avocatul spune că aceeași substanță a fost folosită și la un hotel și "au fost rezultate foarte bune".
"A recunoscut întreaga derulare de evenimente, a dat notă de relații suplimentare, aș putea spune că a colaborat întru-totul cu organele de urmărire penală, recunoscându-și faptele. (...) A dat relații despre cum a făcut deratizarea, de unde a procurat substanțele, cum a perceput el în mod direct situația. Vă dați seama, nimeni nu a vrut să suprime viața nimănui până la urmă. A fost un incident total nefericit și pentru el chiar surprinzător, aș putea spune, nu se aștepta să fie un astfel de deznodământ dramatic", a declarat pentru Mediafax Călin Stăiculescu, avocatul administratorului firmei.


Potrivit acestuia, bărbatul a recunoscut în fața procurorilor că a cumpărat substanțele fără documente legale.

"Substanțele le-a cumpărat de la o cunoștință care se ocupă, printre altele, cu vânzarea de astfel de substanțe. A zis că lucrează chiar la o firmă de profil, urmează să fie audiat în cursul zilei de astăzi acea persoană. Ele (n.r. substanțele) nu au fost cumpărate din ce am înțeles cu factură sau cu chitanță fiscală, prin urmare se prezumă a fi cumpărate din zona asta (n.r. piața neagră). (...) Au fost cumpărate fără facturi și fără a deține acte de proveniență legale. Probabil sunt niște substanțe care sunt puse într-un circuit public. Ele trebuie să aibă niște documente care trebuie să le însoțească. Le-a achiziționat de la un individ care cred că lucrează la o firmă. Nu cunosc detalii suplimentare", a explicat Stăiculescu.

Potrivit avocatului, nu era prima dată când clientul său achiziționa substanțe de la acea persoană și le folosea. Acesta le-a mai folosit la un hotel din județul Timiș, unde "a avut rezultate foarte bune", ba chiar a fost chemat să revină în decembrie, pentru că erau mai puțini clienți: "Urma să degajeze acele camere și să continue lucrările și în camerele în care nu s-a făcut deratizarea. Drept pentru care a și procurat aceste substanțe, pentru această acțiune de deratizare care urma să aibă loc în decembrie. Primind o nouă solicitare în tot acest răstimp, s-au folosit aceste pastile la această locație".

Administratorul firmei știa că substanțele achiziționate sunt mai puternice decât de obicei.

"Știa că sunt mai puternice, de aia le-a și folosit, ca să aibă un rezultat mai bun, care să fie satisfăcător. El știa că sunt mai tari decât cele care se folosesc în mod uzual, însă a spus că nu se aștepta la o astfel de situație de pe urma administrării acestor substanțe. Știa că sunt puternice, dar nu știa exact că sunt nocive pentru om sau că sunt letale, până la urmă, nu cunoștea aceste împrejurări.", susține avocatul.

Mai mult, avocatul spune că apartamentele în care s-a făcut dezinsecția nu ar fi fost locuite. "El a și primit asigurări, de altfel, că aceste locuințe nu sunt locuite și nu vor fi locuite în perioada următoare și urma să facă și igienizarea ulterioară în aceste locații. El a și sigilat, a închis omul aceste apartamente, le-a zăvorât, le-a închis cu cheia, le-a sigilat cu bandă adezivă. În situația în care el a înțeles că trebuie să le izoleze cât mai bine ca să nu fie urmări neplăcute și să reziste, până la urmă, acea soluție să își facă efectul mai bine", a mai susținut avocatul.

Patronul firmei a fost reținut pentru 24 de ore și va fi dus la instanță cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat de vătămare corporală, ucidere din culpă și trafic de produse sau substanțe toxice.

Trei persoane - un bebeluș de 10 zile, un copil de 3 ani și mama acestuia din urmă - au murit, iar alți 16 copii și 12 adulți erau internați marți dimineață. Toate aceste persoane locuiesc în același bloc din Timișoara, unde la sfârșitul săptămânii a fost făcută dezinsecția și deratizarea. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat luni că pe casa scării a fost detectată o substanță neurotoxică.

Blocul cu 200 de apartamente a fost evacuat. De asemenea, un alt imobil în care a intervenit aceeași firmă pentru dezinsecție a fost evacuat luni seară.




16345 de afisari



sunt sigur
DoarEUEUEU [utilizator], Marţi, 19 noiembrie 2019, 11:34
+16/16
ca nici nu si-a pus problema de consecinte daca nu respecta concentratiile. Pe el il interesau rezultatele. Ma intreb daca stia legislatia din domeniu sau mergea dupa regula: "las' ca merge asa!".
Controle la firmele astea se fac, atat in acte cat si in partea materiala/substante?
Simplu
florinos [utilizator], Marţi, 19 noiembrie 2019, 11:41
+15/15
Patronul a vrut sa faca profit asa ca a cumparat ilegal substante periculoase, nu i-a fost frica de Justitie mai ales dupa ce timp de 3 ani PSD, Viorica Dancila si Tudorel Toader au relaxat pedepsele pentru infractori.

Ar trebui sa ne obisnuim cu astfel de tragedii la care se vor adauga crimele si violurile celor eliberati mai devreme din puscarii.
inca 11 comentarii comenteaza
Cookie Settings