1 € 4,7764 1 USD 0,7463
Mini

VIDEO ​Ploi abundente și zăpadă în Austria: Un mort în urma unei alunecări de teren / Școlile nu s-au mai deschis luni, iar mii de case au rămas fără curent

de N.O. Luni, 18 noiembrie 2019, 16:40
- a A+
Imagine
Un bărbat a fost găsit mort luni în urma unei alunecări de teren care i-a distrus parțial casa din sudul Austriei, care este lovită de mai multe zile de ploi abundente și zăpadă care afectează transportul și serviciile de electricitate, relatează AFP.
Bărbatul în vârstă de 79 de ani a decedat în localitatea Bad Kleinkirchheim, în provincia Carintia, după ce o bucată de pământ s-a desprins dintr-o colină și a alunecat spre casa acestuia.

Cu câteva ore înainte, în stațiunea Bad Gastein, două femei au fost scoase în viață de sub dărâmăturile caselor care le fuseseră doborâte de o altă alunecare de teren.



Sudul regiunii Salzburg, precum și regiunile Tirol și Carintia, au suferit începând de săptămâna trecută mai multe valuri de intemperii, cu importante acumulări de apă și zăpadă, care au afectat transportul și au lăsat fără curent mii de case.


Multe drumuri și căi ferate au fost închise, iar multe școli nu și-au mai deschis porțile luni în aceste zone.

Asta, în contextul în care zilele trecute și sud-estul Franței a fost aruncat în haos de primele căderi de zăpadă, făcând ca mii de case să rămână fără curent, iar Italia se confruntă acum cu căderi masive de zăpadă care au paralizat drumurile.

De asemenea, duminică dimineață o avalanșă a măturat localitatea Val Martello din Tirolul de Sud, după ce, în ultimele zile, a nins din abundență.

Potrivit severe-weather, un nucleu ciclonic s-a dezvoltat deasupra Oceanului Atlantic de Nord și se mișcă rapid către est, în timp ce vânturi puternice de tip uragan se extind către Groenlanda și spre Islanda. Ciclonul va continua spre sud-est de-a lungul Atlanticului de Nord în zilele următoare în timp ce va slăbi treptat. Se va apropia de vestul Europei și de Insulele Britanice/Irlanda la mijlocul săptămânii, dar deocamdată nu este clar în ce mod ar putea evalua situația.
1358 de afisari
Lasciate ogni speranza
Tescovin [utilizator], Luni, 18 noiembrie 2019, 16:50
+1/1
Păi dacă și pe de-alde italieni, francezi și austrieci îi ia iarna prin surprindere, noi, sărmanii, ce șanse mai avem ?
Doar socialismul ne poate salva
xolv [utilizator], Luni, 18 noiembrie 2019, 16:42
0/4
taxati si interziceti tot!
comenteaza