​Masteratul didactic va fi parte din pregătirea profesorilor, susține Monica Anisie, ministrul Educației, într-un interviu pentru HotNews. Chiar dacă nu va fi introdus obligatoriu, într-o primă fază va fi introdus ca un program pilot susținut de câteva universități. În acest mod, studenții care vor să devină profesori vor fi mult mai bine pregătiți și cu mult mai multe ore de practică la activ.

Ministrul Educației, Monica AnisieFoto: Hotnews

HotNews: Le-ați promis profesorilor că veți tăia hârtiile. Ați făcut o comisie în acest sens. Ce le transmiteți profesorilor în privința formării profesionale. Ei trebuie să aibă 90 de credite în 5 ani, iar pentru acestea trebuie să parcurgă formalități. Cum îi motivați pe profesorii care nu au neapărat o vocație pentru învățământ?

Monica Anisie: În primul rând, îmi doresc introducerea masteratului didactic, care era prevăzut în lege, dar care încă nu a fost aplicat. Am avut o discuție în sensul acesta și începând cu anul universitar următor măcar să pilotăm în 4-5 universități un astfel de program. Am inițiat acest demers de a tăia hârtiile pentru profesori, pentru că mulți colegi profesori s-au plâns că nu se preocupă de elevi, de realizarea unei fișe individuale pentru un copil care are nevoie mai mare, tocmai pentru că stă să completeze dosarul pentru comisia X, dosarul pentru comisia Y, tot felul de documente de pe o zi pe alta. Ca atare, am zis să luăm de pe umerii lor această povară, ca să nu mai aibă de ce să spună că nu au timp să se ocupe de elev. Am luat această măsură nu numai pentru profesor, ci și pentru elev.

HotNews: Practica pedagogică pe care o face fiecare absolvent de facultate care dorește să intre în sistemul de învățământ durează cam 3 săptămâni. Veți schimba ceva în acest sens?

Monica Anisie: Prin introducerea masteratului didactic tocmai aceasta este - practica și faptul că ai un mentor care te îndrumă pe parcursul celor doi ani, mergi, predai... Eu am predat încă de când eram studentă. M-a ajutat foarte mult chiar și atunci când am dat examenul de titularizare. Deja cunoșteam lucruri pe care alți colegi de-ai mei nu le cunoșteau pentru că nu interacționaseră niciodată cu clasa decât la practica aceea despre care vorbiți dvs., de câteva ore predate sub supravegherea profesorului de la clasă și a profesorului îndrumător de la facultate. Noi avem profesori foarte bine pregătiți, sunt convinsă că din punct de vedere științific știu ce au de făcut, doar poate că pregătirea pedagogică lasă un pic de dorit.

HotNews: Examenul de titularizare nu e potrivit pentru școli. Fiecare școală primește de la inspectorat profesorii, iar unii profesori sunt nevoiți să dea în fiecare an examen cu toate că obțin 10 la titularizare. Multe dintre catedre sunt rezervate. Cum veți rezolva problema catedrelor rezervate. Sunt câteva mii de catedre, nu două-trei la Sibiu și la București.

Monica Anisie: Aici sunt prevederi legale și după cum bine știți Legea educației naționale, în forma ei inițială, prevedea un altfel de examen de titularizare. Numai că legea a fost modificată la un an după adoptare în forma care este astăzi. Inițial, legea prevedea ca fiecare unitate de învățământ să aleagă prin acest examen pe unitatea de învățământ și nu pe sistem. La momentul acesta nu putem deschide chiar toate fronturile, într-un mandat atât de scurt, dar îmi doresc ca prevederile din programul "România educată", care are și deschiderea aceasta pentru examenul de titularizare, să fie aplicate în scurt timp și să devină operaționale.

HotNews: Ce se întâmplă cu profesorii care nu reușesc să ia minimim 7 pentru a fi titularizați?

Monica Anisie: Este exact ca la elevii cu media de admitere sub 5. Îngrădești un drept al omului. Nu poți să vii cu măsuri discriminatorii. Nu poți să-i pedepsești pe elevi și să spui că dacă nu ai 5, nu ai ce să cauți în sistemul liceal, dar îi lăsăm pe profesori, pentru că au dreptul la muncă. Trebuie să gândim lucrurile în așa fel încât să existe un echilibru totuși.

Interviul integral cu Monica Anisie poate fi citit aici: Educația, în viziunea noului ministru, Monica Anisie: Când luăm o decizie, să ne punem întrebarea ce este mai bun pentru elev/ Copiii trebuie să aibă timp și de joacă, să citească o carte, să facă un sport INTERVIU INTEGRAL

Citiți și:

Cum ar putea fi rezolvată problema supra-aglomerării din școli / Monica Anisie, ministrul Educației: Înființarea consorțiilor școlare ar putea fi soluția cea mai bună INTERVIU

Numirile pe funcții de inspectori școlari și directori / Monica Anisie, ministrul Educației: Sper ca de anul viitor să realizăm concursuri și să încheiem contracte de management / Ce s-a întâmplat la București INTERVIU

Modificarea bacalaureatului. Monica Anisie, ministrul Educației: Deschid o consultare publică pe aceasta temă​ VIDEO INTERVIU

Ce răspunsuri vreți să aflați de la ministrul Educației? Cititorii HotNews.ro sunt invitați să-i pună întrebări Monicăi Anisie